Cornuri cu mere

de elucubratiiculinare in Dulciuri, 21 Noi 2012 | 6824 vizualizari

 

Rețetă cerută de piciul meu.
Dacă ar fi după el ar trebui să fac cornuri în fiecare zi :))

 

INGREDIENTE

  • 750 g făină,
  • 2 ouă,
  • 25 g drojdie proaspătă,
  • 1 lingură zahăr,
  • 200 ml lapte călduț,
  • 1/2 linguriță sare,
  • 1 lingură miere.
  • Umplutură
  • 4 mere acrișoare,
  • 50 g nucă tocată,
  • 4 linguri zahăr,
  • 1 linguriță scorțișoară.
  • Pentru uns:
  • 1 ou.
Portii: 8
Timp de preparare: sub 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Cornuri cu mere:

Cernem făina într-un castron. În mijloc facem o adâncitură în care amestecăm drojdia cu zahărul și o lingură de lapte cald. Lăsăm 5 minute.

Între timp batem bine cele 2 ouă cu restul de lapte cald și se adaugă în castron peste făină. Adăugăm sarea, mierea și amestecăm. Dacă aluatul vi se pare prea moale, mai adăugați 1-2 linguri făină. Se frământă bine aluatul, (cu mâinile unse cu ulei). Se lasă să se odihnească pentru 30-50 minute în funcție de temperatura camerei.

Între timp pregătim umplutura. Spălăm merele și le dăm pe răzătoarea mare, eu le dau întotdeauna cu tot cu coajă. Se pun într-o crăticioară, se adaugă zahărul și se amestecă. Se lasă pe foc până scade toată zeama. Adăugăm nuca, scorțișoara și dăm la o parte de pe foc.

Când aluatul a crescut destul de mult se împarte în două bucăți egale. Se întinde pe o planșetă unsă aluatul, se retușează marginile - putem folosi o farfurie mare și tăiem cu un cuțit lateralele. Punem câte o lingură de umplutură pe margine și rulăm.

Cornurile se pun într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și se lasă 10-15 minute să mai crească.  

Se ung cu ou bătut și se dau la cuptor până se rumenesc frumos deasupra - în funcție de cuptor 15-20 minute la 190 grade C.   

Poftă bună!

Daca ti-a placut reteta noastra "Cornuri cu mere" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (18)

elucubratiiculinare 1

22.11.2012, 16:32

Multumesc

RuxyRux 1

22.11.2012, 18:14

Foarte gustoase! Asa-s picii le fac mamele toate poftele!

Bya Ralu 1

22.11.2012, 20:37

ce pufoase si bune sunt

COMENTEAZA

 
Salată cu nectarine caramelizate și brânză gorgonzola

Răsfață-te cu o salată fresh și sofisticată, combinând nectarine caramelizate, brânză gorgonzola și... citeste mai mult

Salată cu nectarine caramelizate și brânză gorgonzola
Cum să recunoști un ulei de măsline de calitate
citeste mai mult
Cum să recunoști un ulei de măsline de calitate
RETETA RECOMANDATA
Cornuri cu unt, nuci si miere