Bucătărașii dragi

Postat de Bucataras in Bucatarasii pe 14 Sep 2023, 15:30

Articol pe placul a 8 bucatarasi
comenteaza

Ne leagă tare multe amintiri în comunitatea Bucătăraș. În aproape 15 ani, am crescut împreună. Unii dintre copiii de grădiniță ai Bucătăraș sunt acum la liceu. S-a scris o mică istorie aici și suntem aici să scriem continuarea poveștii. 

S-au legat zeci de prietenii, am fost conectați aproape zi de zi cu un gând, o vorbă bună, știm cea mai mare parte a evenimentelor fericite sau triste din viața fiecăruia, ca într-o familie. Ce s-a întâmplat cu bucătărașii de-a lungul anilor de apartenență la comunitatea asta culinară unică a fost o mică minune. Unii dintre noi ne vizităm de câte ori avem drumuri prin țară sau știm că, oricând, avem ușa deschisă. Chiar dacă trec ani de când nu ne-am mai văzut, chiar dacă timpul a trecut "cu de toate", fiecare știm și simțim că, odată creată conexiunea, aparținem grupului ăstuia frumos.

"În jurul mâncării se adună oameni buni", spunea cineva. Pentru că mâncarea înseamnă dragoste, să îți dorești să dăruiești sau să împărtășești cu cineva. Așa am simțit și sâmbăta trecută, pe 9 septembrie, când ne-am adunat cu bucurie în noua Căsuță a Bucătărașilor, pentru prima dată după ceva vreme, ca și cum nu ne-am fi văzut o săptămână. Pretextul a fost aniversarea zilelor din perioada întâlnirii a bucătărașilor - a lui Clementine, a Ancăi, a Mihăi, a Găbiței și a oricui a dorit să se simtă serbat în mihlocul prietenilor. Așa că am denumit întâlnirea "Invitație la ziua ta". Unii neschimbați sau chiar întineriți, unii cu 1-2 kilograme sau riduri în plus, unii chiar mai slăbuți și în formă decât altădată, unii cu provocări mai mari sau mai mici, dar... tot noi, sinceri, pofticioși, naturali. Cu tot cu toate neamurile simpatice ale lui Cleme, am fost un pic peste 20. A fost tare bine și suntem siguri că data viitoare vom fi și mai mulți. Ne-am minunat și bucurat că a venit Miha, tocmai de la Iași, împreună cu puștoaica ea (două puștoaice, împreună), Ruxy, cea elegantă și delicată, de care ne era tare dor, Buni, la care ne-am gândit mereu cu drag, cu Bobi al ei, Cristina și Cleme, care ne-au molipsit cu energia lor, ca de obicei (bine că nu ne-au molipsit și de îmbulinare, că au venit coordonate la buline, soți, chiar și la baieți și nurori, doar la surori și cumnați a râmas în urmă Cris), Motanul cel leneș și drăguț, Diana și Costi, Anca și Gusti. Restul, au lipsit motivat, dar au fost acolo. Ina și Costel chiar au fost prezenți un pic prin video, deci se pun ca prezenți :)

Ce vrem să vă zicem, bucătărași dragi, că suntem aici pentru voi, că pregătim lucruri drăgălașe pentru site-ul nostru de suflet și că vă așteptăm cu brațele deschise. Să ne reîntânim sănătoși multă vreme de acum încolo, că acum am servit doar un mic aperitiv de deschidere a apetitului, mai facem, e păcat să nu profităm de cât de special este "locul" ăsta. Până atunci, să zâmbiți și să gătiți, cum stiți atât de bine!

Comentarii (12)

14.09.2023, 22:20

Frumos a fost!

15.09.2023, 06:47

Sunteti minunati!

08.02.2024, 10:47

A fost super fain. La fele de tineri și veseli! Tare m-am bucurat de revedere! Poate mai facem o miniîntâlnire!

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)

TOP
utilizatori

laura_n

3385 puncte

Rocsi

2610 puncte

Constelatialeu

2522 puncte

Catalina L

1978 puncte

oanapl

1227 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!

Cum prepari acasă o rețetă delicioasă de Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!

citeste mai mult
Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola