Lumină şi lacrimi

Postat de portiadelumina in Cu de toate pe 17 Apr 2013, 05:54

Articol pe placul a 18 bucatarasi
comenteaza
Lumină şi lacrimi

Afară erau mulţi care aşteptau. Vorbeau încet în bătaia soarelui  molcom. A intrat înăuntru. De la lumina soarelui de-afară, lumânarea ce  ardea în sfeşnicul din dreapta părea o zbatere ireală şi plăpândă.  Un păcat greu l-a măcinat de ani de zile. Afară de acela, altele mai mici. În sine-şi se gândea că poate nu e în stare să-i spună părintelui, care e vecinul său din copilărie, păcatul acela. Tot în dreapta, preotul aşezat într-o strană, încă era senin, deşi ascultase ofurile şi păcatele multor suflete trecute azi la mărturisire. Pe om îl cuprinse un pic de nelinişte. Preotul l-a chemat cu căldură şi privindu-l blând l-a întrebat: „gata, ai reuşit?” Răspunsul a venit senin,  „am promis şi m-am ţinut de cuvânt, ba chiar am dorit să fac asta”.

S-a aşezat în genunchi sub epitrahil (patrafir popular) şi a oftat. Apoi a zis: „ştii, nu m-am mai spovedit de când eram copil”. Încet, încet, a început cu lucrurile mărunte. I s-a părut uşor, dar a fost un moment scurt. Dintr-o dată a început să se disculpe şi să spună că dacă mai face câte ceva, nu face ca ceilalţi, că e normal să greşeşti dacă eşti om, că problemele cu vecinii nu sunt din cauza lui ci dintr-a lor, că nu-i înţeleg pe cei mai tineri. Preotul, prietenul din copilărie, asculta senin şi gânditor totodată, ceea ce părea încheierea mărturisirii. Lui nici prin gând nu-i  mai trecea să mai spună păcatul cel mare.

În lumina difuză ce trecea prin perdeaua geamului şi se contopea cu lumina pâlpâindă a lumânării, el, văzu lângă sine o arătare. Muma pădurii era frumoasă pe lângă ceea ce-i zăreau ochii. Aproape că-i dăduseră lacrimile de frică. Hidoşenia zâmbea şi încerca să i se urce în spate. „Cine eşti” a întrebat el în gând, căci rămăsese fără glas. „Cum cine?” zise hârca, „conştiinţa ta sunt, cea pe care nu o mai recunoşti. E drept, nu sunt frumoasă ca şi trupul, dar la cât sunt de îngrijită……” El s-a  smuls cu putere de sub epitrahil şi a dat să fugă. Primii paşi nu s-a uitat în urmă, apoi a privit şi a văzut crucea răstignirii. Hristos încă purta cununa şi lumina candelei îi amplifica boabele de sânge de pe frunte. În dreapta, în strană, preotul stătea încă senin. Cu paşi mici s-a întors spre locul de mărturisire cerându-şi iertare. Apoi, în timp ce lacrimile fierbinţi îi cădeau pe palmele puse jos ca sprijin, a spus păcatul cel mare. Printre lacrimi, în timp ce glasul i se stinsese, a văzut în lumina difuză, un copil. Zâmbea fericit. „Sunt conştiinţa ta, arăt mai bine ca trupul când mi se poartă de grijă”. În acest timp auzea cuvintele preotului "Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, să te ierte pe tine fiule…….iar eu nevrednicul preot………te iert şi te dezleg……….în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh…..”

Părintele  l-a strâns în braţe prieteneşte şi părinteşte iar el s-a îndreptat spre ieşire. În urmă, preotul aştepta  senin să asculte ofurile, păcatele şi bucuriile celor ce aşteptau afară. Erau mulţi şi vorbeau în bătaia soarelui molcom despre venirea primăverii.

 

Recomandari electrocasnice

Blender Monterrey White

- 10 %
299.99 lei
269.99 lei

Panini Maker

- 32 %
249.99 lei
169.99 lei
TRANSPORT GRATUIT
pentru comenzi mai mari de 100 de lei
PLATA IN RATE FARA DOBANDA
pana la 12 rate

Comentarii (46)

19.04.2013, 13:40

Nu judec eu pe nimeni, Simo, pentru lipsa de la scaunul spovedaniei. Doar că, aşa cum am mai spus, e nevoie şi de o primenire a sufletului în straie curate.

20.04.2013, 11:13

Este nevoie de spovedanie pentru a ne spune ofurile, pentru a fi iertati de pacate si sa fim curati pentru ca nu stim niciodata cand ne vine sfarsitul si nu numai, pentru linistea noastra sufleteasca e bine sa ne spovedim..

20.04.2013, 12:30

Da Rocsi, aşa este. Liniştea sufletească şi pregătirea continuă spre cele bune duc omul spre perfecţiune.

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)

Portia de lumina

Cer variabil

Cer variabil

„Astăzi cerul va fi variabil”, cam aşa anunţa o prezentatoare la tv, arătând spre nicăieri către o hartă plină de simboluri ce punctau ici-colo câte un loc peste care musai ar fi trebuit să treacă soarele majestuos ori, după caz...

Mai aveti lumina?

Mai aveti lumina?

„Mai aveţi lumină”? Da, chiar, mai aveţi? Eu vă întreb asta pentru că am fost întrebat la rându-mi, dar nu într-o beznă de necunoaştere, ci în zorii unei zile ce taman se întrupa din lumina unei nopţi plină de lumină...

SUNTEM CEI MAI VESELI ȘI ACTIVI BUCATARAȘI
Felicitări!Un email de confirmare a fost trimis pe adresa ta.
Pentru a-ți valida contul, te rugăm sa dai click pe acest link.
Eroare!
Vă rugăm verificați datele introduse și reincercati!
Atentie!
Aceasta adresa de email este deja in baza noastra de date

Abonează-te la newsletter și intră în gașca noastră!

TOP
utilizatori

RODIMUR

15690 puncte

anca_rm

7240 puncte

mihaelar63

5590 puncte

Rocsi

5000 puncte

Andreea Caroline

4400 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
hello@bucataras.ro

 
Ciorba de pui cu taietei de casa
  • 22

    S

  • 23

    D

  • 24

    L

  • 25

    MA

  • 26

    MI

  • 27

    J

  • 28

    V

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!