Aperitiv oua Benedict

de RODIMUR in Aperitive / Garnituri, 18 Iun 2020 | 3003 vizualizari

 

Ieri dimineață am făcut ouă Benedict, rețetă pe care doream de foarte mult timp să o pun în aplicare. Am tot amânat, nu pentru că ar fi dificil de făcut, ci pentru că în același timp trebuia să fac și sos hollandaise, ambele preparate cerând puțin timp, dar mi se părea că trebuie ”să lupt” pe două fronturi.
Ouăle Benedict (sau ”ouăle Benny”) sunt un mic dejun tradițional american și se pare că deși mulți pretind că le-ar fi inventat, nu se poate nega faptul că originea lor, din jurul anului 1860, vine din acea zonă. De acolo, au ajuns și pe bătrânul continent, alintate fiind cu denumirea de ”mic dejun regesc”.
Denumirea lor pare că vine de la un bancher american care iubea gastronomia (Commodore E. C. Benedict) și care pretindea că rețeta era transmisă în familia sa, din generație în generație...
Pentru prepararea ouălor Benedict, am folosit sos hollandaise, după rețeta: https://www.bucataras.ro/retete/sos-hollandaise-93432.html
 

 

INGREDIENTE

  • 2 chifle
  • 2 ouă
  • 4 felii de mușchi rustic condimentat (șuncă, jambon, bacon...)
  • 2-3 linguri de ulei de floarea soarelui
  • Pentru prepararea ouălor poșate:
  • 1, 5 litri de apă
  • 2 linguri de oțet
  • Pentru sosul hollandaise:
  • 2 gălbenușuri
  • 2 linguri de zeamă de lămâie
  • 125 grame de unt
  • sare
  • piper alb
  • 1 lingură de apă rece
  • Pentru servire:
  • pătrunjel tocat
Portii: 2
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Aperitiv oua Benedict:

Chiflele se taie la orizontală și se prăjesc frumos.

Feliile de mușchi, bacon, sau șuncă se prăjesc ușor, în ulei puțin și la foc mic, numai cât să prindă un gust plăcut și nu să se usuce și să se întărească.

Se pun pe farfurii chiflele rumenite și se acoperă cu feliile de mușchi/bacon/jambon prăjit.

Se pune apa la fiert, iar când începe să facă bule, se adaugă oțetul și apoi se face un mic vârtej cu lingura. Se sparg ouăle, pe rând și se lasă ușor în apă, să fiarbă 3-4 minute, la foc mic. După acest interval de timp, ouăle se scot cu o paletă și se depun pe o farfurie, ca să se scurgă de apă.

Când ouăle poșate s-au scurs de apă, se pun peste feliile de mușchi/șuncă/jambon.

Se prepară sosul hollandaise și se toarnă cald, peste tot ansamblul pregătit din timp.

Se presară pătrunjel tocat, pregătit din timp și micul dejun se servește cald, imediat. Nu mai este nevoie nici de pâine, nici de acrituri (sosul hollandaise este acrișor) sau salate.

TIPS-URI

1

Nu prăjiți tare mușchiul/șunca, jambonul..., ca să nu se usuce/întărească.

2

Nu fierbeți ouăle poșate mai mult timp, ca să nu se întărească gălbenușurile.

3

Dacă ouăle poșate se prind de fundul vasului în care fierb, încercați să le desprindeți cu delicatețe, ca să nu se spargă.

4

Lăsați ouăle poșate pe o farfurioară, ca să se scurgă de apa în care au fiert și apoi puteți să le puneți pe mușchiul prăjit.

5

Faceți sosul hollandaise în ultimul moment, ca să fie cald la servire.

Daca ti-a placut reteta noastra "Aperitiv oua Benedict" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (20)

RODIMUR 1

22.06.2020, 12:21

Mulțumesc frumos, Daniela!

RODIMUR 1

22.06.2020, 12:21

Mă bucur că-ți plac, Rocsi... Mulțumesc frumos!

Anett 1

03.12.2021, 17:12

Tare buna!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Constelatialeu

4384 puncte

laura_n

2312 puncte

Rocsi

1691 puncte

bucatarasa

1554 puncte

Caty

1318 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită

 Am preparat o delicioasă rețetă de Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită.

citeste mai mult
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
RETETA RECOMANDATA
Omleta 3 in 1