Bulete din cascaval, cas sarat si ierburi italiene

de RODIMUR in Retete Delikat, 8 Iun 2018 | 2098 vizualizari

 

Zilele trecute mi-a amintit cineva de buletele de cașcaval pe care le făceam odinioară și m-am gândit să le prepar cu un ingredient nou. Prima dată am făcut bulete simple, doar din brânză dulce (sau telemea) și cașcaval. Pe urmă, pentru ca brânza să nu mi se pară fadă, am adăugat mărar, iar acum am folosit ierburi italiene, un produs 100% natural, marca Delikat, adus din țara de origine. Buletele au avut un gust excepțional, pentru că acest condiment le-a aromatizat exact așa cum îmi place mie. În așa fel încât de acum înainte, acesta va fi aromatizantul meu preferat pentru acest gen de aperitiv.
Din ingredientele de mai jos am făcut 44 de bulete din cașcaval, caș sărat și ierburi italiene, cam câte 8 bucăți/porție.

 

INGREDIENTE

  • 150 grame de caș sărat
  • 150 grame de cașcaval
  • 2 ouă
  • 1 linguriță de praf de copt
  • 50 grame de făină albă
  • 1 lingură de ierburi italiene Delikat
  • 1 praf de sare
  • făină albă pentru modelat buletele
  • ulei de floarea soarelui pentru prăjit buletele
Portii: 8
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Bulete din cascaval, cas sarat si ierburi italiene:

Cașul sărat și cașcavalul se răzuiesc pe răzătoarea mică.

Se amestecă cele două tipuri de brânză, se adaugă ouăle, sarea, ierburile italiene și apoi făina amestecată cu praful de copt. Se mixează până ce se uniformizează compoziția.

Când compoziția s-a uniformizat, se ia câte o linguriță din ea, se trece prin făină, se modelează biluțe și se lasă în așteptare, până la epuizarea întregii cantități.

Într-o crăticioară mică se toarnă ulei de floarea soarelui, suficient pentru a cuprinde în totalitate, biluțele puse la prăjit.

Când uleiul este încins, se pun buletele la prăjit, la foc mediu și când sunt rumenite frumos, se scot cu o paletă și se depun într-un vas prevăzut cu hârtie care să absoarbă uleiul în exces.

Sunt foarte bune, atât ca aperitiv cald, cât și reci.

TIPS-URI

1

În loc de caș sărat, puteți folosi telemea de vaci/de oaie.

2

Dacă telemeaua nu este bine scursă, va trebui fie să suplimentați cantitatea de făină din compoziție, fie să adăugați numai un singur ou.

3

Dacă brânza este suficient de sărată, reduceți cantitatea de sare adăugată în compoziție.

4

Nu faceți buletele mari, pentru că ele vor mai crește puțin la prăjit.

5

Pentru a nu folosi mult ulei, prăjiți buletele într-o crăticioară cu o circumferință mică. (Buletele trebuie să se scufunde complet în ulei.)

6

Nu puneți buletele la prăjit, înainte ca uleiul să fie încins.

7

Prăjiți buletele la foc mediu, până ce se rumenesc frumos. Nu le ardeți, ca să nu capete un gust amar și un aspect urât.

8

După ce se prăjesc, țineți buletele puțin pe hârtie absorbantă, ca să se elimine uleiul în exces.

Daca ti-a placut reteta noastra "Bulete din cascaval, cas sarat si ierburi italiene" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (21)

RODIMUR 1

09.07.2018, 05:37

Da, așa e...Și eu mă tot gândeam la ea de mul timp...Mulțumesc, Mihaela!

Panacris 1

15.04.2020, 10:15

RODIMUR 1

15.04.2020, 10:28

Mulțumesc frumos, Cristina!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Constelatialeu

4384 puncte

laura_n

2312 puncte

Rocsi

1691 puncte

bucatarasa

1554 puncte

Caty

1318 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită

 Am preparat o delicioasă rețetă de Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită.

citeste mai mult
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
RETETA RECOMANDATA
Muschiulet de porc la grill