Chiflele aceste au fost un experiment. Reusit, chiar foarte reusit as zice. Desi eram putin sceptica si nu credeam ca o sa-mi iasa atat de bune. Asa ca m-am gandit sa postez reteta, pentru ca sigur am sa le refac. Pana acum , de cand am inceput dieta, adica de patru saptamani n-am mancat paine si nici n-am simtit nevoia sa mananc. Dar pentru ca am facut si niste sarmale Dukan, parca nu-mi suradea ideea de a manca sarmale fara paine, asa ca am improvizat aceste chifle. Foarte bune, pufoase si pentru ca le-am facut cu drojdie si nu cu praf de copt, chiar au gust de paine. De atunci le-am repetate de trei ori deja.
Taratele de ovaz le-am macinat, pe celelalte le-am lasat asa cum erau. In laptele cald se pune indulcitorul si drojdia si se amesteca. Se lasa sa se umfle drojdia. Albusurile se bat spuma tare cu sarea. Cand s-au intarit, se adauga laptele cu drojdia. Se adauga apoi taratele, semintele de in si amidonul. Se amesteca usor cu o lingura, apoi se pune compozitia in tava de briose. (Eu am avut o experienta neplacuta saptamana trecuta cu niste briose sarate si mi s-au lipit ingrozitor de cosuletele de hartie, astfel ca acum am tapetat forma de briose cu hartie de copt si a fost perfect. S-au desprins usor si n-au mai fost probleme. Probabil compozitia cu tarate e de vina pentru ca la alte briose/cupcakes n-am patit sa mi se lipeasca.)
Se coc chiflele 25-30 minute pana se rumenesc, dar e bine sa incercati cu o scobitoare si daca iese curata inseamna ca sunt gata.
Într-un acces de modestie și curiozitate, că exces am tot timpul, glumesc, firește, n-am avut încotro decât să mă uit în dicționar în momentul în care, primind un telefon, am constatat că mi s-a făcut o propunere aproape indecentă, cu tentă...
„Astăzi cerul va fi variabil”, cam aşa anunţa o prezentatoare la tv, arătând spre nicăieri către o hartă plină de simboluri ce punctau ici-colo câte un loc peste care musai ar fi trebuit să treacă soarele majestuos ori, după caz...
Bucataras.ro
hello@bucataras.ro