Desert Coronita de Craciun

de Ancutsa in Prajituri, 28 Dec 2019 | 2020 vizualizari

 

Ai mei au fost așa de încântați de globulețe încât a doua zi de Crăciun, mi-au spus că ar mânca ceva bun, cremos. Așa că le-am făcut o surpriză: o coroniță de Crăciun, cu blat cu coajă de portocală, umplută cu cremă intensă de ciocolată și o notă subtilă de cafea, apoi decorată cu o cremă de ciocolată albă colorată în verde (cu colorant alimentar natural pudră), fulgi de nea din zahăr și felii de mandarină. Am folosit perluțe de zahăr pentru a imita acele bobițe ale plantei holly (ilex) care îmi place mult.
„Bunatati pentru Craciun”

 

INGREDIENTE

  • Blatul coroniței:
  • 5 ouă S,
  • Un praf de sare,
  • 5 ml îndulcitor,
  • 1 linguriță vanilie Bourbon pudră (din păstăi mărunțite),
  • 1 linguriță coajă rasă de portocală (ținută în zahăr la borcan),
  • 4 linguri (100 g) făină,
  • 70 ml ulei,
  • 5 g praf de copt,
  • Crema de ciocolată neagră:
  • 150 ml frișca lichidă,
  • 55 g ciocolată neagră,
  • 1 linguriță cafea măcinată,
  • Crema decor verde:
  • 100 ml frișca lichidă,
  • 40 g ciocolată albă,
  • 1 linguriță colorant natural pudră verde,
  • 1 linguriță apă caldă,
  • Decor:
  • 1 mandarină,
  • Perle de zahăr,
  • Fulgi de nea de zahăr,
  • Fulgi de cocos
Portii: 8
Timp de preparare: sub 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert Coronita de Craciun:

 

 

Blatul coroniței:  se separă ouăle. Se bat spumă albușurile și un praf de sare, cu mixerul, se adaugă treptat gălbenușurile, îndulcitorul, pudra de vanilie, coaja rasă de portocală și uleiul. Se adaugă apoi și făina și praful de copt, amestecând ușor cu o spatulă. Se toarnă compoziția (trebuie să obțineți un aluat moale ca la chec) într-o tavă de guguluf, unsă cu unt și tapetată cu făină, se coace la cuptorul preîncălzit, la foc potrivit, aproximativ 30 minute sau până trece testul scobitorii (însă aveți grijă să nu-l uscați).

 Crema de ciocolată neagră:  se încălzește pe baie de abur frișca lichidă împreună cu ciocolata neagră (cuvertură 52 % cacao), se amestecă dîn când în când, până se topește. Se dă deoparte la răcit. După ce s-a răcit, se adaugă cafeaua măcinată și se bate cu mixerul, să devină cremoasă.

 Crema decor verde:  se încălzește pe baie de abur frișca lichidă împreună cu ciocolata albă, amestecând până se topește. Se dă deoparte. După ce s-a răcit, se adaugă colorantul verde pudră dizolvat înainte într-o linguriță de apă caldă, se amestecă bine, cu mixerul.

 Montare și decor:  se scobește din coroniță, se umple cu crema de ciocolată neagră, cu ajutorul unui poș. Apoi se fac flori din crema verde, folosind de asemenea un poș. Se decorează cu perluțe, fulgi și cocos.

 Notă: pentru cremele de ciocolată, în general, vă recomand să folosiți cuverturi de ciocolată (se găsesc în orice supermarket), sunt calitative comparativ cu ciocolatele obișnuite, dar și accesibile ca preț.

 

Timp de pregătire: 1h 30 min

Timp de coacere: 30 min

Porții: 8

Poftă Bună!

Dacă v-a plăcut reţeta mea, o puteţi găsi şi pe blogul meu: https://ancutsa-cuisine.blogspot.com/2019/12/coronita-de-craciun.html

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert Coronita de Craciun" nu uita sa-i faci un review.

TOP
utilizatori

Rocsi

317 puncte

mihaelar63

275 puncte

Lau

Lau 9

272 puncte

Sidy

226 puncte

vasimur

161 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Salată cu nectarine caramelizate și brânză gorgonzola

Răsfață-te cu o salată fresh și sofisticată, combinând nectarine caramelizate, brânză gorgonzola și... citeste mai mult » Vezi alte 25 de retete cu gorgonzola

Salată cu nectarine caramelizate și brânză gorgonzola
Pe urmele gorgonzolei, una dintre cele mai apreciate brânze din Italia
Pe urmele gorgonzolei, una dintre cele mai apreciate brânze din Italia
RETETA RECOMANDATA
Banana Nanaimo Bars