Desert prajitura cu foi, crema de lamaie si jeleu de zmeura

de oanapl in Prajituri, 20 Apr 2020 | 707 vizualizari

 

"aluaturile de casa"
Pentru această rețetă am avut ca sursă de inspirație o rețetă de la Dia, căreia îi mulțumesc pentru idee și o pup.
Eu aveam o frică de foile coapte pe fundul tăvii. Le-am tot evitat, dar nu știam cât de ușor se fac și cât de delicioase sunt. Aceste foi de aluat sunt atât de fragede încât se topesc în gură.  Intenționez să le pregătesc și cu alte umpluturi. Îmi plouă în gură numai când mă gândesc la această prăjitură. Neapărat să le pregătiți și voi și să vă convingeți cât sunt de bune!
Eu am înlocuit vișinele cu zmeură (deoarece asta aveam eu în congelator), iar voi puteți încerca rețeta și cu alte fructe: mure, cireșe etc. 

 

INGREDIENTE

  • Foi(tava de 17x29cm)
  • 4 gălbenușuri de ou
  • 12 linguri zahăr
  • 12 linguri lapte călduț
  • 12 linguri ulei
  • 1 plic praf de copt
  • Făină cât cuprinde(eu am avut nevoie de 400 g)
  • Sare
  • esență de vanilie
  • esență de lămâie
  • Crema de lamâie:
  • 4 gălbenușuri de ou
  • 150 g zahăr măcinat
  • 500 ml lapte
  • 1 plic budinca de vanilie
  • esență de vanilie
  • Zeama de la o lămâie
  • 200 g unt 82% grăsime (la temperatura camerei)
  • Jeleu de zmeură:
  • 500 g zmeură
  • 3 linguri zahăr
  • 30 g amidon alimentar
Portii: 20
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert prajitura cu foi, crema de lamaie si jeleu de zmeura:

Se pregătesc mai întâi foile.
Gălbenușurile se mixează cu zahărul până când acesta se topește. Se adaugă apoi laptele călduț în care se stinge praful de copt și apoi se adaugă uleiul. Se pune sarea, esența de vanilie și esența de lamâie, după care se încorporează treptat făina.


Cantitatea necesară de făină depinde mult de tipul ei precum și de celelalte ingrediente folosite (cât de mari sunt ouă).
Se va obține un aluat nelipicios, dar destul de ferm pentru a putea întinde foile. Se pune aluatul la frigider pentru jumătate de oră.
Se împarte aluatul în patru părți, pentru cele 4 foi.
Eu am folosit o tava de 17 x 29 cm. Se coc foile pe fundul tăvii,pe hârtie de copt.
Se coace fiecare foaie la 170 de grade C, pentru 12-15 minute.
Se lasă foile să se răcească una peste cealaltă, dar cu hârtie de copt între ele.

Pentru crema de lamâie, se pune laptele într-un vas și se încălzește.
Se mixează gălbenușurile cu zahărul măcinat, se adaugă praful de budincă, zeama de lămâie, esența de vanilie, apoi se pune laptele călduț și se transferă totul în vasul în care s-a încălzit laptele, se pune vasul pe foc și se amestecă cu telul până când amestecul se îngroașă.
Se pune o folie direct pe suprafața budincii și se lasă să se răcească foarte bine.
Se mixează untul și apoi se adaugă treptat budinca de lamâie.

Pentru jeleul de zmeură, se pune zmeura cu zahărul pe foc, se lasă să clocotească 5-10 minute, apoi se pasează și se trece prin sită. Se lasă să se răcească.
Se dilueză amidonul cu puțină apă rece, apoi se pune în sosul rezultat (aproximativ 300ml).
Se pune vasul pe foc și se amestecă până când se îngroașă.
Se lasă să se răcească.

Se asamblează prăjitura:
Se pune prima foaie, cremă de lămâie, a doua foaie peste care se pune doar jeleu, a treia foaie peste care se pune jeleu și deasupra se pune crema de lamâie și cea de-a patra foaie deasupra. Deoarece mai aveam cremă de lămâie am pus încă un strat subțire deasupra.
Prăjitura se lasă câteva ore bune, ideal ar fi peste noapte, pentru ca foile să se frăgezească.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert prajitura cu foi, crema de lamaie si jeleu de zmeura" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

Recomandari pentru tine si casa ta

PLATA IN RATE FARA DOBANDA
pana la 12 rate

COMENTARII (22)

mirela0911 1

21.04.2020, 17:05

Ce bunaciune!

Rocsi 1

21.04.2020, 20:35

Aaaaa, mi se pare dementiala, de vis!

oanapl 1

15.05.2020, 20:15

COMENTEAZA

SUNTEM CEI MAI VESELI ȘI ACTIVI BUCATARAȘI
Felicitări!Un email de confirmare a fost trimis pe adresa ta.
Pentru a-ți valida contul, te rugăm sa dai click pe acest link.
Eroare!
Vă rugăm verificați datele introduse și reincercati!
Atentie!
Trebuie să acceptați opțiunile privind protecția datelor.
Atentie!
Aceasta adresa de email este deja in baza noastra de date.

Abonează-te la newsletter și intră în gașca noastră!

Sunt de acord ca datele mele personale să fie stocate și folosite pentru a primi noutăți și oferte comerciale.
Vă asigurăm că informațiile dumneavoastră vor fi păstrate în siguranță și în orice moment vă puteți schimba opinia făcând click pe link-ul de dezabonare din subsolul oricărui e-mail pe care îl primiți de la noi.

TOP
utilizatori

Constelatialeu

5992 puncte

Panacris

5442 puncte

RODIMUR

4040 puncte

Rocsi

3926 puncte

Bya Ralu

2775 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
hello@bucataras.ro

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Bezele Panda

de RODIMUR 7

la 10:41

Desert la pahar cu sos de visine si crema de vanilie

de Lau 9

ieri la 21:14

Chec cu mure

de Lau 9

ieri la 20:34

RETETA RECOMANDATA
Prajitura cu foi si crema caramel