Lasagna cu ciuperci si sos bechamel

de RODIMUR in Lasagna, 11 Apr 2020 | 228 vizualizari

 

Ne plac mult pastele, de tot felul, așa cum ne plac și ciupercile, iar rețeta aceasta, care îmbină armonios cele două ingrediente preferate, ne-a adus o savoare rară. De fapt, ceea ce a contribuit în plus la gustul desăvârșit al acestui preparat au fost și brânzeturile de calitate (cașcaval și mozzarella) dar nu le-am mai specificat în titlu, ca să nu fie prea lung...
Este o rețetă mai costisitoare, dar gustul special al preparatului merită acest efort financiar. Pentru că au fost 4 straturi cu umplutură și pentru că preparatul este foarte consistent, am considerat necesar să-l împart în 8 porții.

 

INGREDIENTE

  • 1 kg de ciuperci champignons
  • 12 foi de lasagna
  • 200 grame de cașcaval
  • 150 grame de mozzarella
  • 1 ceapă galbenă
  • 6 căței de usturoi
  • 3-4 linguri de ulei de floarea soarelui
  • sare
  • piper
  • Pentru sosul bechamel:
  • 50 grame de unt
  • 50 grame de făină
  • 500 ml de lapte
  • sare
  • piper
Portii: 8
Timp de preparare: sub 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Lasagna cu ciuperci si sos bechamel:

Mai întâi se pregătește umplutura de ciuperci. Se curăță ciupercile de pielițe și de filamente, se spală și se lasă puțin la scurs, în strecurătoare.


Între timp se curăță ceapa și usturoiul se spală, se mărunțesc și se înmoaie în ulei suficient și la foc mic.


Se dă cașcavalul prin răzătoarea mare.


Se feliază ciupercile și se adaugă în crăticioara în care s-au călit ceapa și usturoiul. Se adaugă 100 ml de apă și apoi se lasă ciupercile la fiert, la foc mediu, până ce scade apa pe care o lasă. Când apa a scăzut, se condimentează ciupercile cu sare și piper și după încă 1-2 minute, se ia cratița de pe foc.


Se face sosul bechamel. Se topește untul în tigaie și apoi se adaugă făina ”în ploaie”. Se amestecă repede până ce rezultă un rântaș în care se adaugă laptele fierbinte, puțin câte puțin. Se încorporează laptele și apoi se mai lasă sosul 10 minute la fiert, la foc mic supravegheat, ca să nu se prindă de fundul vasului. Sosul se va îngroșa treptat pe aragaz, dar și după oprirea focului. Așa că dacă este prea gros, se va mai adăuga puțin lapte, în timp ce fierbe, pe foc. Se condimentează după gust cu sare și piper, opțional și cu nucșoară.


Se pun 3-4 linguri de sos pe fundul vasului termorezistent în care se va face preparatul și apoi se pune primul strat de lasagna. Se pune primul strat de ciuperci, cu tot cu sosul lăsat, apoi se va presăra cașcaval și mozzarella. Se pune al doilea strat de foi de lasagna și se pun la fel: sos bechamel, ciuperci, cașcaval și mozzarella. Se continuă la fel, până la ultimul strat de lasagna, peste care se va pune la fel: sos bechamel, ciuperci, cașcaval, mozzarella.


Se pune capacul pe tava termorezistentă (sau se acoperă cu folie alimentară) timp de 20-25 de minute. După acest interval de timp se scoate capacul și se mai lasă tava la cuptor, până ce preparatul se rumenește frumos. Atunci se scoate tava cu lasagna din cuptor, se porționează și se servește imediat. Este foarte bună și reîncălzită.

TIPS-URI

1

Puteți folosi orice fel de ciuperci. Eu prefer ciupercile champignons.

2

Fierbeți bine ciupercile, până ce scade apa pe care au lăsat-o, dar să nu fie chiar uscate, să rămână puțin sos, care va contribui la înmuierea foilor de lasagna.

3

Acest tip de foi de lasagna nu trebuie fierte în prealabil.

4

Când faceți sosul bechamel, amestecați rapid făina în unt, până ce se încorporează bine, fără a se forma cocoloașe.

5

Fierbeți sosul bechamel, după ce ați adăugat laptele fierbinte, timp de 10 minute, la foc mic, amestecând întruna, ca să nu se prindă de fundul vasului.

6

În rețeta originală, sosul bechamel se condimentează nu numai cu sare și piper, dar și cu nucșoară, condiment preferat în bucătăria franceză, dar pe care eu îl evit, pentru că nu mi se pare potrivit decât în unele preparate, nu și în acesta. (Și când mă gândesc cât am căutat nucșoară, pentru că nu-mi era suficientă cea deja mixată pe care o aveam...!)

7

Dozați bine toate ingredientele, ca să vă ajungă pentru a umple uniform toate foile.

8

Dacă nu aveți capac la tava termorezistentă, puteți s-o acoperiți cu folie de aluminiu.

9

Preparați lasagna la cuptor, timp de 25 minute, cu capacul pus. În acest fel, se asigură înmuierea foilor și topirea brânzeturilor, care vor da preparatului un gust bun.

10

După ce luați capacul de pe tavă, mai lăsați preparatul la cuptor încă 20-25 de minute, până ce se rumenește frumos.

11

Preparatul se servește cald, chiar reîncălzit, dacă este cazul, fiind la fel de bun ca atunci când este proaspăt scos din cuptor.

Daca ti-a placut reteta noastra "Lasagna cu ciuperci si sos bechamel" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

Recomandari pentru tine si casa ta

PLATA IN RATE FARA DOBANDA
pana la 12 rate

COMENTARII (21)

RODIMUR 1

14.04.2020, 17:10

Mulțumesc frumos, Cristina!

dantes 1

18.04.2020, 10:30

Buna!

RODIMUR 1

19.04.2020, 01:50

Mulțumesc frumos, Dantes!

COMENTEAZA

SUNTEM CEI MAI VESELI ȘI ACTIVI BUCATARAȘI
Felicitări!Un email de confirmare a fost trimis pe adresa ta.
Pentru a-ți valida contul, te rugăm sa dai click pe acest link.
Eroare!
Vă rugăm verificați datele introduse și reincercati!
Atentie!
Trebuie să acceptați opțiunile privind protecția datelor.
Atentie!
Aceasta adresa de email este deja in baza noastra de date.

Abonează-te la newsletter și intră în gașca noastră!

Sunt de acord ca datele mele personale să fie stocate și folosite pentru a primi noutăți și oferte comerciale.
Vă asigurăm că informațiile dumneavoastră vor fi păstrate în siguranță și în orice moment vă puteți schimba opinia făcând click pe link-ul de dezabonare din subsolul oricărui e-mail pe care îl primiți de la noi.

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Rocsi

6412 puncte

mihaelar63

6404 puncte

Constelatialeu

6275 puncte

Panacris

6179 puncte

Ancutsa

5290 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
hello@bucataras.ro

RETETA RECOMANDATA
Lasagna cu legume