Lasagna cu spanac si branzeturi

de Merisor in Lasagna, 31 Mar 2019 | 2791 vizualizari

 

Pentru că am vrut să facem o pauză de la preparatele cu carne, după sărbători, am preparat o delicioasă lasagna cu spanac și brânzeturi. 
Ai mei deja au declarat că o preferă celei cu carne, atât de mult le-a plăcut.
Nu am mai adăugat nici sosul bechamel, ci am optat pentru ouă și cașcaval deasupra.

 

INGREDIENTE

  • 1 pachet foi de lasagna
  • 450 gr spanac congelat
  • 250 gr brânză telemea, sărată
  • 250 gr brânză de vaci, proaspătă
  • 50 gr unt
  • 1 linguriță ulei de măsline
  • 5 căței de usturoi
  • 1 ceapă, mai mică
  • câteva frunze de busuioc
  • 3-4 fire de pătrunjel verde
  • 3-4 fire de mărar verde
  • 300 ml ketchup de casă
  • 250 gr zacuscă de ciuperci
  • 150 gr cașcaval afumat
  • 2 ouă
  • sare
  • piper
Portii: 4
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Lasagna cu spanac si branzeturi:

Pentru sosul de roșii este simplu. Amestecăm ketchupul de casă cu zacusca de ciuperci. Aducem amestecul la punctul de fierbere și îl asezonăm cu 2 căței de usturoi răzuiți, frunze de busuioc, piper și sare, dacă mai necesită. Pentru amestecul de spanac cu brânzeturi, se topește untul în uleiul încins și se călește ceapa tocată mărunt, împreună cu 3 căței de usturoi tocați rondele. Adăugăm spanacul tocat mărunt și amestecăm bine ingredientele, să se pătrundă uniform. Le lăsăm câteva minute pe foc, apoi, după ce se temperează ușor, adăugăm brânza telemea, rasă, brânza proaspătă, scursă și verdețurile tocate. Foile de lasagna le hidratăm în apă clocotită, cu puțină sare, conform instrucțiunilor de pe pachet. Într-un vas de yena încăpător, uns cu puțin unt la bază, punem mai întâi, un strat subțire din sosul de roșii. Așezăm 3-4 foi de lasagna, apoi un strat din amestecul de spanac și brânzeturi. Urmează alte 3-4 foi de lasagna, un strat din sosul de roșii, iar foi de lasagna și restul de brânzeturi cu spanac, amestecate cu sosul de roșii rămas. Dăm vasul cu lasagna la cuptorpentru 15 minute, la 180 de grade. Între timp, amestecăm cele două ouă cu un praf de sare și unul de piper, iar din cașcaval împletim frumos un grilaj. Scoatem vasul din cuptor, adăugăm ouăle deasupra și răsturnăm grilajul de cașcaval peste ele. Dăm din nou vasul la cuptor, pentru 10-12 minute, sau până când ouăle se gătesc și formează o crustă, împreună cu cașcavalul. Lăsăm lasagna cu spanac și brânzeturi să se tempereze ușor, apoi o porționăm și o servim cu mare poftă.

Daca ti-a placut reteta noastra "Lasagna cu spanac si branzeturi" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

TOP
utilizatori

Constelatialeu

4384 puncte

laura_n

2312 puncte

Rocsi

1691 puncte

bucatarasa

1554 puncte

Caty

1318 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită

 Am preparat o delicioasă rețetă de Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită.

citeste mai mult
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
RETETA RECOMANDATA
Lasagna cu spanac si ton