Salata de legume la borcan, in straturi

de Merisor in Salate, 21 Mai 2018 | 3198 vizualizari

 

Este minunată o astfel de salată de legume la borcan, în straturi, servită în pauza de masă de la serviciu!
În orice sezon, dar mai ales vara, salatele sunt la mare căutare la noi în familie, fiind preferate și în pachetul pentru pauza de masă de la serviciu.
Și nu ar putea fi transportate mai bine decât în borcane închise ermetic, iar așezate în straturi parcă sunt mai aspectuoase și mai apetisante.
De data aceasta am pregătit o salată de legume cu ouă fierte și brânză telemea, combinația noastră preferată.
 

 

INGREDIENTE

  • Pentru o porție:
  • 2 roșii
  • 1 castravete
  • 4-5 ridichi
  • 1 fir de ceapă verde
  • 1/2 ardei gras, verde
  • 1/2 ardei gras roșu
  • 2 ouă fierte
  • 50-75 g brânză telemea
  • 2-3 frunze de salată verde
  • 2-3 frunze de busuioc
  • puțin oregano uscat
  • Pentru dressing:
  • 1 lingură ulei de măsline
  • 1 linguriță zeamă de lămâie sau oțet
  • sare
  • piper
Portii: 1
Timp de preparare: sub 15 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Salata de legume la borcan, in straturi:

Fierbem mai întâi ouăle, tari, pentru 8 minute, puse în apă rece cu puțină sare și puțin oțet, pentru a se decoji bine.

Le scurgem apoi de apă, le trecem prin jet de apă rece, apoi le crăpăm ușor și le lăsăm în apă rece până se răcesc definitiv și le putem curăța.

Ouăle se vor curăța perfect.

Le curățăm și le tăiem în câte 8 bucăți uniforme.

Legumele spălate bine și scurse le vom tăia în cuburi aproximativ egale, pentru un aspect plăcut.

Salata verde o vom lăsa ultima și o vom rupe, pentru a nu oxida.

Stropim legumele, mai puțin salata, cu dressingul preparat după gust,apoi le așezăm în straturi, pe culori, pentru un aspect mai plăcut și intercalăm printre ele și straturile de brânză tăiată în cuburi și de ouă.

Deasupra vom așeza salata verde, ruptă în bucăți, vom închide bine borcanul și-l vom păstra la rece.

Va fi o masă ușoară, gustoasă și destul de consistentă.

 

Daca ti-a placut reteta noastra "Salata de legume la borcan, in straturi" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

TOP
utilizatori

laura_n

3385 puncte

Rocsi

2610 puncte

Constelatialeu

2522 puncte

Catalina L

1978 puncte

oanapl

1227 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!

Cum prepari acasă o rețetă delicioasă de Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!

citeste mai mult
Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
RETETA RECOMANDATA
Salata cu morcov si telina