Salata de sezon, cu tofu rumenit la tigaie

de RODIMUR in Salate, 29 Mar 2020 | 5002 vizualizari

 

În fiecare perioadă de post mănânc cam de două ori brânză tofu, ca atare, sau preparată sub diferite forme. De regulă, îmi place brânza tofu gătită rapid, la grill, pentru că este mai sănătoasă, dar de această dată am încercat și o rețetă de salată de castraveți și roșii, pe care am îmbogățit-o cu tofu rumenit la tigaie, cam așa cum am văzut într-o recentă reclamă, la televizor.
Pot spune că a fost o salată specială, căreia cubulețele de tofu rumenite la tigaie, puțin crocante la exterior, i-au dat un gust foarte bun. Merită încercat...

 

INGREDIENTE

  • 10-12 frunze de salată verde
  • 2 roșii
  • 1/2 castravete mare (Fabio) sau 2 castraveți mici
  • 2-3 fire de ceapă verde
  • 1 legătură de mărar (opțional)
  • 2-3 linguri de ulei de floarea soarelui
  • 100 grame de brânză tofu cu chimen
  • 8-10 măsline fără sâmburi
  • sare
  • piper
  • boia de ardei dulce
  • 1/2 linguriță de chimen (opțional)
  • Pentru decor și servit:
  • 1/2 lămâie
Portii: 2
Timp de preparare: sub 30 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Salata de sezon, cu tofu rumenit la tigaie:

Se spală bine, sub jet, frunzele de salată verde și se lasă câteva minute să se scurgă de apă.

Între timp, se curăță cepele verzi, se spală și se taie rondele.

Se spală castravetele, se decojește și se taie rondele.

Se spală roșiile și se feliază.

Se taie brânza tofu sub formă de cubulețe, care se rumenesc uniform, pe cât posibil, la tigaie, în ulei de floare soarelui și la foc mediu. După ce s-au rumenit uniform, cubulețele de tofu se pun pe o farfurie și se presară cu: sare, piper și boia de ardei dulce.

În bolul de servire se pune salata verde, tăiată grosier, rondelele de castraveți, roșiile feliate, ceapa verde rondele, măslinele și la urmă, cubulețele de tofu rumenite, cu tot cu uleiul (răcit) în care s-au rumenit, distribuit pe toată suprafața salatei.

Se condimentează cu: sare, piper, chimion și mărar (dacă se dorește) se stropește cu zeama de la o jumătate de lămâie și după 10 minute în care condimentele să fie absorbite de legume, salata se poate servi, eventual cu pâine prăjită.

 

TIPS-URI

1

Spălați bine legumele și scurgeți-le de apă, înainte de a le tăia pentru salată.

2

Tăiați brânza tofu sub formă de cubulețe și rumeniți-le cât de uniform posibil, la foc mediu, în tigaia cu ulei înfierbântat în prealabil.

3

Atât mărarul, cât și chimionul sunt opționale, în funcție de gustul fiecăruia.

4

La această salată puteți folosi uleiul (răcit) în care ați rumenit tofu.

5

Condimentarea finală a salatei este opțională, dat fiind faptul că deja au fost condimentate cubulețele rumenite de tofu.

Daca ti-a placut reteta noastra "Salata de sezon, cu tofu rumenit la tigaie" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (17)

RODIMUR 1

30.03.2020, 20:56

Mulțumesc frumos, Rocsi...!

dantes 1

01.04.2020, 11:05

Buna!

RODIMUR 1

01.04.2020, 11:53

Mulțumesc frumos, Dantes!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Constelatialeu

4384 puncte

laura_n

2312 puncte

Rocsi

1691 puncte

bucatarasa

1554 puncte

Caty

1318 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită

 Am preparat o delicioasă rețetă de Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită.

citeste mai mult
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
RETETA RECOMANDATA
Salata orientala