Mă bucur, Mihaela, că avem aceleași gusturi. Mie mi se par speciale, iar la noi în casă, sarmalele din carne de porc le face soțul. E maestru la așa ceva...!
Katty, sunt mulți care nici măcar n-au auzit de astfel de sarmale...Poate vei avea ocazia să guști, într-o bună zi și atunci îți vei putea face o părere...!
Merișor, mi se pare oarecum normal, pentru că de câteva decenii, deja, oamenii au la îndemână orezul, pentru sarmale. E mai comod...Iar păsatul se găsește mai greu... Eu nu am prea mâncat în copilărie, decât de foarte puține ori, dar îmi fac singurică acum, o dată, uneori și de două ori pe an... Îmi prind pofta, așa! Mulțumesc!
Uite ca la noi in zona nu se fac cu pasat si nu am mancat niciodata. Sunt sigura ca au iesit foarte bune. Mie oricum imi plac sarmalele de post, cand fac cu carne, mananc mai mult de foame ))
Rocsi, așa este, sunt foarte puțini cei care știu de astfel de sarmale. Se făceau pe timpuri, când nu era orez, care se importa greu și nu era accesibil tuturor. Da, sunt foarte bune. Mie îmi plac foarte mult și le mănânc reci, goale și în cantitate mare. Mai ales că fac doar o dată, sau de două ori pe an...
Am auzit de crupe si stiu ce sunt, iar sarmale astfel pregatite nu am mancat, dar stiam ca se fac. Inca o data ne-ai adus o reteta veche, din cele care incet, incet se pierd din pacate. Sigur sunt foarte bune
Mulțumesc frumos, Xana! Așa este. Îmi place să aduc la lumina zilei de azi rețete și obiceiuri culinare din trecut...Mai ales că aceste sarmale îmi plac în mod deosebit...