PROVOCAREA SĂPTĂMÂNII 8 - Ciulamale, de-ntingi cu pâinea în oale

Postat de CosminDragomir in Concurs pe 29 Aug 2018, 15:19

Articol pe placul a 13 bucatarasi
comenteaza

Un alt preparat importat din sud, adus de otomani prin țările române. Nu e chiar simplă de făcut pentru că presupune și nițică tehnică pe care, dacă nu o stăpânești cum trebuie poți rata cu ușurință un fel de mâncare delicios.

Nu sunt eu fan rântașuri, dar câteodată chiar e nevoie. Ciulamaua, de exemplu, parcă n-ar fi ea fără metoda aceasta de îngroșare. Și, tot mie, îmi place ca din sos să se ivească bucățile frumos rumenite de pui (dar nu numai) care să contrasteze cromatic cu restul farfuriei ce poate fi destul de banală. Poate reușim să o emancipăm un pic și să o împrospătăm cu câte ceva verde – fresh ori chiar cu semințe de rodie cum am văzut eu prin Turcia.

Acu, nu e musai să faceți fix după rețeta mea, deși, iubitorii de organe (aceste delicatese despre care ar trebui să vorbim mai mult și să le gătim și mai mult) ar putea să fie mai mult decât încântați.

Varianta propusă astăzi provine dintr-o carte celebră de bucate apărută prin interbelic și semnată de A. Petrini.

“Ciulama cu rărunchiu (rinichi)

Rărunchiul se taie în lung în 3 – 4 bucăți și se pune la fiert în apă rece; când e moale, se taie felii subțiri și se pune ciulama peste el. Ciulamaua se face, punând într-o tigaie două linguri de unt sau untură, când e fierbinte pui 2 – 3 linguri de făină de grâu și ameteci mereu cu lingura până ce făina se încorporează în grăsime. Când s-a înfierbântat bine, fără să se îngălbenească , torni câte puțin apă fiartă și amesteci într-una până ce nu se mai îngroașă o faci cât vrei de groasă sau de subțire. În orice caz, trebuie să aibă consistența smântânei”.

Pont: dacă, în loc de apă adăugați supă vită sau de legume îmbunătățiți consistent gustul.

>>> Bonus pentru cei mai curajoși dintre voi 😊

Tot cam în aceeași notă, vă propun un preparat asemănător (ciulamaua, tuslamaua, ciorba de burtă provin din aceeași rețetă de bază) din cartea “Preparate de artă culinară” Ion Radu și Iosif Strassman (1981). Iosif Strassman a fost bucătarul Casei Regale și dacă doriți să-I citiți fabuloasa poveste a vieții vă invit fix pe acest link de pe gastroart.ro http://gastroart.ro/2018/01/15/oameni-care-ne-au-schimbat-gastronomia-povestea-fabuloasa-lui-iosif-strassman-bucatarul-regal-trimis-de-comunisti-la-o-cantina-muncitoreasca/

„Tuslama cu uger de vacă

Ugerul se fierbe în apă cu sare, piper boabe și cu o ceapă. Când sunt gata fierte se scot ugerul și piciorul (ciolan de porc) și, când s-au răcit, ugerul se taie în pătrate și carnea de pe picior în bucăți. Zeama în care a fiert ugerul se strecoară și se amestecă cu făina și cu două gălbenușuri. Atât ugerul, cât și carnea de pe picior mai fierb la foc domol circa 30 de minute se servește cu mujdei”.

P.S. Am găsit uger de vacă în piața Obor, în hala veche, aproape tot timpul. Dacă nu sunteți din București, vorbiți cu măcelarul 😊 o să fie bucuros.

Perioada de înscriere a rețetelor este 29 august - 4 septembrie 2018.

Ca de obicei, vă urez spor la gătit, multă inspirație și poftă bună!

Vă invit AICI să aflați ce premiu-surpriza a pregătit Bucătăraș pentru provocarea săptămânii și să aflați toate detaliile concursului.

 

 

 

Comentarii (7)

29.08.2018, 18:02

Vai ce tema ... Interesanta si in acelasi timp provocatoare .Pacat ca nu pot participa .
Succes si mult curaj.

29.08.2018, 22:46

mancarea cu rinichi nu este in meniul familiei,nu place nici gustul,nici ca maruntaie nu suna bine asa ca voi inlocui cu puiul sa iasa un rantas pe gustul si sufletul celor gurmanzi

29.08.2018, 22:50

Simona72 ugerul de vaca este foarte bun,este consistent,este o carne de culoare alba,se poate zice ca are insertii de grasime in ea,este ca burta de porc cu tot cu tate(ugere),o prefer rinichilor cu gust de .....

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Chiftelute in sos de rosii, o reteta gustoasa si rapida

de laura_n 7

ieri la 20:19

Snitel pane din piept de pui cu parmeza

de Caty 2

ieri la 14:16

Cotlet de miel preparat la cuptor sau la gratar

ieri la 12:15

TOP
utilizatori

Constelatialeu

4384 puncte

laura_n

2312 puncte

Rocsi

1691 puncte

bucatarasa

1554 puncte

Caty

1318 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită

 Am preparat o delicioasă rețetă de Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită.

citeste mai mult
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola