Tisane- Infuzii de fructe

Postat de Satisfyyourcravings in Bauturi pe 5 Feb 2013, 23:35

Articol pe placul a 5 bucatarasi
comenteaza

Iată ca a venit și timpul să vorbim despre infuziile de fructe, atât de populare în toată lumea.

Infuziile de fructe sunt pe placul tuturor, atât copiilor, cât și celor mari, însă puțini știu istoria acestui produs.

Infuziile de fructe sunt una dintre invențiile anilor `70, când, după succesul infuziilor de plante medicinale din anii anteriori,  au fost create aceste produse, mai întâi prin combinarea a trei ingrediente: hibiscus, măceşe şi bucăţi de măr, apoi cu altele din ce în ce mai diferite și mai exotice. Însă chiar şi astăzi, pentru cele mai multe dintre infuziile de fructe, baza rămâne aceeaşi.

Infuziile de fructe sunt create prin combinarea de fructe deshidratate, precum portocale, lămâi, ananas, papaya, căpşuni, cireşe, cocos cu petale de floarea soarelui, nalbă, albăstrele sau mentă pentru crearea gustul perfect pentru fiecare dintre fanii acestei băuturi.

Infuziile de fructe nu au, în general, adaos de zahăr, neavând valoarea calorică foarte mare.  Acestea nu au cofeină sau produse similare, aşa că sunt uşor de asimilat şi potrivite pentru toate grupele de vârstă. O altă calitate este faptul că aceste tisane au valoare nutrițională mare datorită hibiscusului și măceșelor pe care aproape infuziile le conțin și care oferă acestora culoare roșie intensă pe care o regăsim deseori în ceașcă.

În plus, fiind create prin amestecul de fructe uscate cu petale de flori, cele mai multe dintre acestea sunt comestibile. Aşadar, după ce infuzia este consumată, fructele de acum hidratate pot fi mâncate fie simplu sau cu puţină miere şi iaurt.

Infuziile de fructe sunt foarte ușor de obţinut. Peste 8-10 grame de infuzie se adaugă 250-300 ml de apă la 100 de grade și se infuzează pentru 10 minute. Nu este necesar ca fructele să fie îndepărtate imediat după infuzie, ca în cazul ceaiurilor.

Acestea sunt foarte potrivite și vara în varianta ceaiului cu gheață. Pentru obținerea unui pahar Ice Tea sunt necesare 8 grame de infuzie pentru 100 de ml de apă, care se infuzează la 100 de grade pentru 10 minute, se adaugă zahăr, apoi apă rece, cuburi de gheață și lămâie sau mentă.

Vasele potrivite pentru aceste tipuri de infuzii sunt cele din ceramică pentru că acestea păstrează căldura mult mai mult timp.

Oricare ar fi varianta de infuzie preferată, este oricând binevenită!

Comentarii (2)

06.02.2013, 09:05

place

06.02.2013, 12:16

Mmm suna bine!

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)
 
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită

 Am preparat o delicioasă rețetă de Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită.

citeste mai mult
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola