Aperitiv placinta cu cartofi si branzeturi

de RODIMUR in Aperitive / Garnituri, 18 Sep 2018 | 2909 vizualizari

 

”Provocarea GastroArt”
Pentru această nouă etapă a concursului am pregătit o plăcintă foarte gustoasă, din aluat fraged și cartofi cu brânzeturi. Rețeta (franceză) inițială de la care am plecat  era cu brânză de vaci, bine scursă, dar eu am preferat să adaug la umplutură cașcaval (care la încălzire se topește și leagă ingredientele) și telemea, care nuanțează gustul și nu mai este nevoie de sare. Alegerea mea în privința umpluturii s-a dovedit perfectă, iar plăcinta a fost foarte gustoasă.
Plăcinta poate fi servită și rece, ca gustare, dar fierbinte, mirosind amețitor, este excelentă, ca atare, sau ca fel principal, cu o salată proaspătă alături.
Din ingredientele de mai jos am făcut o plăcintă într-o tavă cu diametrul de 20 cm.

 

INGREDIENTE

  • Pentru aluat:
  • 350 grame de făină albă
  • 150 grame de unt
  • 2 ouă
  • 1 linguriță rasă de sare fină
  • Pentru umplutură:
  • 4 cartofi mari
  • 100 grame de cașcaval
  • 100 grame de telemea
  • 1 ou (pentru uns)
  • unt pentru uns tava de copt
Portii: 4
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Aperitiv placinta cu cartofi si branzeturi:

Mai întâi se face aluatul fraged, din: făină, unt, sare și ouă. Se frământă până ce se încorporează uniform toate ingredientele, iar aluatul este elastic și nelipicios. Se împarte aluatul în două părți egale, se modelează sub formă de bile care se pun în folii alimentare și se aplatizează, pentru a se întări mai repede și pentru a fi mai ușor de întins. Se dă aluatul la frigider pentru cel puțin 30 de minute.

Între timp se pregătește umplutura. Se curăță cartofii, se spală, se taie cubulețe și se pun la fiert, cu apă rece și sare. Când sunt fierți, se strecoară de apă și se pasează foare fin, ca pentru pireu.

Se răzuie cașcavalul și separat telemeaua, pe răzătoarea mică. Se adaugă cașcavalul răzuit în cartofii pasați, fiebinți încă și apoi telemeaua răzuită. Se amestecă bine pentru uniformizare.

Când aluatul fraged s-a întărit, se scoate din frigider și pe planșeta înfăinată se întinde prima foaie, care se pune în tava de copt, unsă cu unt în prealabil. Înainte de a pune  umplutura, se înțeapă foaia cu o furculiță.

Se pune umplutura în tavă, se nivelează și se acoperă cu cea de-a doua foaie de aluat. Cu un cuțit ascuțit se modelează foaia de deasupra plăcintei și se unge cu un ou bătut.

Se dă plăcinta la cuptorul preîncălzit, la temperatură medie, pănă ce se rumenește frumos. 

Se servește fierbinte, cu salată, ca fel principal, sau ca gustare. Este foarte bună și rece, tot ca gustare.

TIPS-URI

1

Aluatul fraged se prepară cu unt rece, cât mai repede, ca să nu se înmoaie și se dă la frigider pentru cel puțin 30 de minute. Poate fi făcut și cu o zi înainte.

2

Înainte de a pune aluatul, înțepați cu furculița foaia de la baza plăcintei.

3

Puneți cașcavalul răzuit peste cartofii fierbinți, proapăt pasați (ca să se topească și să lege umplutura) și apoi adăugați telemeaua răzuită. Amestecați pentru uniformizare.

4

Coaceți plăcinta la foc mediu, în cuptorul preîncălzit, până ce se rumenește frumos.

5

Dacă aveți un cuptor care nu coace uniform, rotiți plăcinta, în timpul coacerii.

Daca ti-a placut reteta noastra "Aperitiv placinta cu cartofi si branzeturi" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (29)

RODIMUR 1

21.09.2018, 11:08

Da, Mirela! A fost ceva deosebit...! Mulțumesc frumos!

cristinutanicolita 1

05.10.2018, 15:06

Buna,!

RODIMUR 1

05.10.2018, 15:59

Da, e tare bună... Mulțumesc frumos, Cristinuța!

COMENTEAZA

TOP
utilizatori

Rocsi

1566 puncte

gaby_duceag

1400 puncte

Caty

1238 puncte

vasimur

1157 puncte

Constelatialeu

1136 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Aperitiv la cuptor cu sos bechamel preparat cu gorgonzola dulce

 Aperitiv la cuptor cu sos bechamel preparat cu gorgonzola dulce, un preparat excelent.

citeste mai mult
Aperitiv la cuptor cu sos bechamel preparat cu gorgonzola dulce
5 proprietăți extraordinare ale brânzei gorgonzola. Este cea mai ușor digerabilă brânză!
Brânza Gorgonzola DOP are numeroase proprietăți mai puțin cunoscute. Iată 5 dintre acestea citeste mai mult
5 proprietăți extraordinare ale brânzei gorgonzola. Este cea mai ușor digerabilă brânză!
RETETA RECOMANDATA
Taci si-nghite