Desert cheesecake cu cirese, la rece

de mirela0911 in Prajituri, 26 Iul 2020 | 7217 vizualizari

 

Pentru ca aveam cirese mari, negre si dulci, am decis sa fac un cheesecake (care oricum e pe gustul tuturor celor din casa) la rece. Nu a durat mult, doar timpul cat a stat la rece pentru a se inchega. Si a iesit un cheesecake super bun, delicios si racoros.
retete de vara

 

INGREDIENTE

  • 250 g biscuiti Petit
  • 100 g unt topit si racit
  • 500 g branza cremoasa
  • 3 lg zahar pudra
  • 100 g ciocolata alba
  • 2 lg lapte dulce
  • 200 ml smantana pt frisca
  • 1 lg zahar pudra
  • 1 plic gelatina
  • 200 g cirese fara samburi
  • 300 g cirese
  • 3 lg zahar
  • 100 ml apa
  • 1 lg amidon
  • 2 frunzulite menta
  • un varf cutit de coaja rasa de lamaie
  • cirese si ciocolata alba pt decor
Portii: 8
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert cheesecake cu cirese, la rece:

Se macina biscuitii apoi se amesteca cu untul topit si racit.

Se tapeteaza cu hartie de copt o tava rotunda cu diametrul de 24 cm. Se toarna amestecul de biscuiti si se taseaza bine pentru a forma baza cheesecake-ului. Se da tava la rece pana cand este gata umplutura.

Intr-o craticioara se pune ciocolata rupta bucati si cele 2 lg de lapte. Se pune pe foc mic si se lasa pana se topeste complet, amestecand continuu. Se da deoparte si se lasa la racit.

Intr-un bol se amesteca crema de branza cu zaharul pudra (daca doriti mai dulce, se mai adauga zahar). Se adauga ciocolata topita cate putin si se mixeaza.

Gelatina se pune la hidratat conform instructiunilor de pe ambalaj apoi se pune pe foc mic si se lasa pana se incalzeste usor (dar sa nu fiarba) apoi se ia de pe foc si se amesteca bine pana se dizolva granulele. Se toarna gelatina in fir subtire peste branza si se mixeaza continuu pana la incorporare. Se lasa deoparte.

Se spala ciresele si se curata de samburi. O parte din ele se vor folosi la umplutura, iar restul la topping.

Intr-un bol se mixeaza smantana impreuna cu zaharul pudra pana devine consistenta. Se incorporeaza cu ajutorul unei spatule in compozitia de branza.

Se scoate tava de la frigider si se toarna jumatate din crema in tava. Se niveleaza apoi se asaza ciresele deasupra. Se toarna restul de crema, se niveleaza frumos si se da la rece peste noapte. A doua zi se scoate tava de la frigider, se indeparteaza inelul tavii si hartie de copt. Se transfera cheesecake-ul pe un platou si se pregateste topping-ul.

Se pun ciresele fara samburi intr-o craticioara de inox impreuna cu zaharul si apa. Se lasa sa dea cateva clocote. Amidonul se dizolva in putina apa si se toarna peste cirese. Se amesteca si se lasa pe foc mic pana se ingroasa usor. Se adauga frunzulitele  de menta si coaja rasa de lamaie. Se mai lasa putin apoi se ia de pe foc si se lasa sa se raceasca, dar nu de tot.

Se scoate tava din frigider si se toarna sosul de cirese deasupra. Se mai asaza deasupra cateva bucatele de ciocolata alba si cirese intregi, dupa imaginatie. Se pastreaza la rece pana in momentul servirii.

Pofta buna!

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert cheesecake cu cirese, la rece" nu uita sa-i faci un review.
 
Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!

Cum prepari acasă o rețetă delicioasă de Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!

citeste mai mult
Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
RETETA RECOMANDATA
Tarta cu cirese