Desert fursecuri cu gem

de RODIMUR in Dulciuri, 12 Noi 2018 | 6241 vizualizari

 

Pentru week-endul care tocmai a trecut, am făcut aceste fursecuri cu gem, pe care unii le numesc ”nemțești” (deși la orgine sunt austriece) sau Linzer, dar și în această privință apar diferențe de abordare, sau de percepție. 
Ca urmare, dincolo de orice dispută lingvistică, le-am numit simplu și pe înțelesul tuturor ”fursecuri cu gem”. În fapt, am vrut nu numai să fac ceva dulce și bun, ci și să pun în valoare unele gemuri și dulcețuri care-mi umplu cămara. Și am făcut foarte bine, pentru că, în fond, important este ca dulciurile să placă, să fie pe gustul celor pentru care sunt făcute și mai ales să fie ușor de preparat.
Din această porție de aluat mi-au ieșit 21 fursecuri, dar numărul lor depinde atât de mărimea formelor folosite pentru decuparea prăjiturilor, cât și de grosimea foilor.
Nu am socotit ca timp de preparare perioada în care aluatul a stat la frigider.

 

INGREDIENTE

  • 200 grame de unt
  • 1 ou
  • 75 grame de zahăr pudră
  • 350 grame de făină albă
  • 1 praf de sare
  • 1 plic de vanilie
  • 1-2 lingurițe de esență (eu am folosit 1 linguriță de apă de flori de portocal)
  • gem (eu am folosit gem de prune și de gutui)
  • 1-2 lingurițe de zahăr pudră, pentru decor
Portii: 1
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert fursecuri cu gem:

Se mixează untul cu: zahărul, oul, sarea și aromele, iar la urmă se încorporează treptat și făina. Când aluatul este bine legat și omogen, se pune într-o folie de plastic și se dă la rece, la frigider, pentru cel puțin două ore.

După ce aluatul s-a răcit și întărit la frigider, se scoate, se taie în două bucăți și în timp ce o bucată se întinde într-o foaie cu grosimea de 3 mm, cealaltă se dă din nou la rece.

Se decupează forme (cercuri, sau inimioare) cu ustensilele din dotare (dacă nu aveți, puteți folosi un pahar), având grijă ca o jumătate din forme să fie decupate și în mijloc.

Se pun formele decupate pe o tavă, în care ați pus în prealabil hârtie de copt. Tava se mai ține la frigider pentru 10-15 minute, după care se dă la cuptorul preîncălzit, la o temperatură medie, pentru 10-12 minute.

Când fursecurile s-au rumenit puțin pe margini, se scoate tava din cuptor. Se iau fursecurile cu grijă și se depun pe un platou, iar cele decupate în mijloc (care vor fi deasupra) se pudrează cu zahăr farin, amestecat cu vanilie.

Se procedează la fel și cu cea de-a doua bucată de aluat, depozitată la rece.

Când fursecurile sunt gata, se ung formele întregi cu gem și se acoperă cu cele decupate la mijloc. 

Dacă nu ați pudrat formele de deasupra de îndată ce le-ați scos din cuptor, o puteți face după ce ați umplut fursecurile cu gem.

Se păstrează în cutii de carton, la răcoare.

TIPS-URI

1

Scoateți din timp untul din frigider, ca să fie moale și ușor de modelat. Nici într-un caz nu-l topiți!

2

Puteți adăuga și alte arome, dacă doriți, dar e bine să aveți în vedere că atât gemurile, cât și zahărul pudră amestecat cu vanilie, vor contribui la gustul fursecurilor.

3

Nu suplimentați prea mult cantitatea de făină, dacă vedeți că aluatul este moale, pentru că atunci va deveni sfărâmicios. Dacă totuși ați făcut această greșeală, mai adăugați o lingură de smântână (sau lapte), pentru ca aluatul să se lege și să fie bun de modelat.

4

Aluatul trebuie prelucrat repede, ca să nu se înmoaie și pentru ca fursecurile să-și păstreze forma. De aceea, după ce le-ați decupat, e bine să le mai dați la frigider pentru încă 10-15 minute, înainte de a le da la cuptor.

5

În timp ce decupați fursecuri din prima foaie de aluat, restul aluatului este bine să rămână la rece, în frigider.

6

Foaia trebuie să aibă o grosime de cel puțin 3 mm. Dacă va fi prea subțire, fursecurile se vor usca.

7

Nu rumeniți tare fursecurile. Când observați că ele se rumenesc pe margini, scoateți repede tava din cuptor și fursecurile din ea. Cum tava încă este fierbinte, fursecurile se pot arde.

8

Folosiți gem de consistența pastei, nu prea subțire și care să nu conțină bucăți de pulpă de fructe.

9

Formele decupate în mijloc, care vor fi deasupra este bine să fie pudrate cu zahăr farin, imediat ce vor fi scoase din cuptor. Astfel, zahărul va adera mai ușor.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert fursecuri cu gem" nu uita sa-i faci un review.
SUNTEM CEI MAI VESELI ȘI ACTIVI BUCATARAȘI
Felicitări!Un email de confirmare a fost trimis pe adresa ta.
Pentru a-ți valida contul, te rugăm sa dai click pe acest link.
Eroare!
Vă rugăm verificați datele introduse și reincercati!
Atentie!
Trebuie să acceptați opțiunile privind protecția datelor.
Atentie!
Aceasta adresa de email este deja in baza noastra de date.

Abonează-te la newsletter și intră în gașca noastră!

Sunt de acord ca datele mele personale să fie stocate și folosite pentru a primi noutăți și oferte comerciale.
Vă asigurăm că informațiile dumneavoastră vor fi păstrate în siguranță și în orice moment vă puteți schimba opinia făcând click pe link-ul de dezabonare din subsolul oricărui e-mail pe care îl primiți de la noi.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Reteta de ciorba de loboda cu stevie

pe 17.03 la 09:15

Reteta de aperitiv crocant cu sunca si cascaval

pe 16.03 la 09:59

Reteta de snitel crispy, din pulpa de porc, in pesmet

de vasimur 4

pe 15.03 la 18:34

Reteta de placinte cu feta, spanac si marar

de laura_n 7

pe 15.03 la 17:42

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Rocsi

1812 puncte

vasimur

1374 puncte

Ksenya

1145 puncte

RODIMUR

1117 puncte

gaby_duceag

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Prajitura cu piure de castane