Desert tort cu bezea, frisca si jeleu de portocale

de RODIMUR in Torturi, 26 Feb 2020 | 2289 vizualizari

 

Am făcut acest tort în urmă cu vreo trei-patru săptămâni, nu numai ca să avem ceva dulce și bun la sfârșit de săptămână, ci și pentru a verifica din nou cuptorul care arde cam tare și pentru a pregăti rețeta cu numărul 700, care așa cum ne-am obișnuit aici, pe site, trebuie să fie specială. Știam că până să ajung la acest număr de rețete, vom fi deja în Postul Paștelui, așa că ceva dulce și bun trebuia făcut dinainte, când puteam mânca/prepara de toate.
Cuptorul s-a comportat ca de obicei, adică a bronzat puțin blatul de bezea, dar la torturi și prăjituri, aceasta nu este chiar o problemă. Așa că tortul a fost excelent, cu gustul foarte aromat și plăcut al jeleului de portocale și cu frișca minunată, făcută în casă, din smântână naturală.

 

INGREDIENTE

  • Pentru blat:
  • 4 albușuri
  • 200 grame de zahăr pudră
  • esență de portocale
  • 1 praf de sare
  • 2 linguri de amidon alimentar
  • 1 lingură de oțet
  • Pentru frișcă:
  • 500 grame de smântână
  • 1 plic de vanilie
  • 100 grame de zahăr pudră
  • Pentru jeleul de portocale:
  • 250 ml de suc de portocale (de la 3 portocale)
  • 2 linguri de amidon alimentar
  • coaja răzuită de la o portocală
  • Pentru decor:
  • feliuțe de portocale
  • coajă răzuită de portocale
Portii: 10
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert tort cu bezea, frisca si jeleu de portocale:

Mai întâi se face blatul din bezea. Se mixează albușurile cu un praf de sare și când încep să ia volum, se continuă mixarea și se adaugă oțetul. Treptat, se adaugă apoi, puțin câte puțin zahărul pudră, continuându-se mixarea, până ce bezeaua devine lucioasă și fermă. 

Când zahărul s-a dizolvat complet și nu se mai simt cristale în bezea, se adaugă esența de portocale și apoi amidonul. Se mixează încă 1-2 minute, pentru omogenizare și apoi se pregătește tava, prevăzută cu hârtie de copt, pe care s-a trasat anterior, cu creionul, forma blatului.

Se toarnă bezeaua într-un poș și se șprițează compoziția pe tiparul marcat, pentru blatul necesar, având în vedere că bezeaua va mai crește puțin, la cuptor.

Se dă tava cu blatul la cuptorul preîncălzit, cu ușa întredeschisă, la temperatură foarte redusă, pentru cel puțin 90 minute, până ce bezeaua se întărește/capătă consistență.

Atunci se scoate blatul din cuptor și se lasă să se răcească, într-un spațiu uscat și răcoros.

Cât timp stă blatul în cuptor, se face frișca. Se mixează smântâna rece și când începe să ia volum, se adaugă vanilia și apoi zahărul pudră, puțin câte puțin. Se continuă mixarea până ce se obține consistența dorită. Se dă frișca la frigider până ce va fi gata blatul și se va putea monta tortul.

Jeleul, care se prepară foarte repede, va fi făcut după ce va fi gata blatul. Se storc portocalele pentru a obține sucul necesar și se răzuiește coaja de portocală, după ce a fost bine spălată în prealabil. Se subțiază amidonul cu 2-3 linguri de suc de portocale. Într-o crăticioară se pun: zahărul, restul de suc de portocale și amidonul subțiat. Se fierbe jeleul la foc mic timp de 4-5 minute, până ce se îngroașă, după care se lasă să se răcească.

Se pune  blatul pe platou. Se ia jeleul întărit, cu lingura și se umple blatul de bezea, după care se fac deasupra trandafirași, cu poșul în care s-a pus frișca, scoasă din frigider.

Se ornează cu sferturi de felii de portocală și se presară coajă răzuită. Se dă tortul la frigider, până la servire.

Pentru că blatul de bezea se înmoaie foarte repede, se recomandă ca tortul să fie servit în timp cât mai scurt, maxim 24-30 de ore.

TIPS-URI

1

Pentru ca albușurile să crească repede, adăugați puțină sare extrafină.

2

Nu adăugați amidonul alimentar, în compoziția pentru blat, decât atunci când zahărul s-a dizolvat complet.

3

Am adăugat esență de portocale, pentru că tortul este cu jeleu de portocale. Dacă tortul ar fi fost doar cu frișcă, aș fi folosit esență de vanilie.

4

Dacă doriți un tort mai înalt, faceți două blaturi, mai subțiri (se vor coace mai ușor, poate chiar fără să se bronzeze!) pentru că bezeaua este suficientă. Eu am făcut niște bezele din compoziția rămasă.

5

Coaceți blatul la foc foarte mic și țineți cuptorul cu ușa întredeschisă.

6

Păstrați blatul într-un loc răcoros și uscat, până în momentul montării lui.

7

Pentru frișcă folosiți smântână naturală, rece, de la frigider. Păstrați frișca la frigider, până la montarea tortului.

8

Faceți un jeleu bine legat, după ce este gata blatul.

9

Ornați tortul tot cu portocale și coajă răzuită.

10

Păstrați tortul la frigider. Blatul de bezea se înmoaie foarte repede, așa că acest tort nu trebuie să stea mult timp, ci trebuie servit în maxim 24-30 de ore de la preparare.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert tort cu bezea, frisca si jeleu de portocale" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (23)

RODIMUR 1

28.02.2020, 17:03

Exact așa a fost, Dantes...! Mulțumesc frumos pentru apreciere!

Ancutsa 1

02.03.2020, 14:14

Ce aromat si bun! Ce tip (marca) de smantana ai folosit? Mi-a placut ca si-au pastrat frumos forma florile!

RODIMUR 1

02.03.2020, 14:42

Mulțumesc frumos, Ancutsa! Eu folosesc întotdeauna smântână naturală, grasă (și groasă...)

COMENTEAZA

SUNTEM CEI MAI VESELI ȘI ACTIVI BUCATARAȘI
Felicitări!Un email de confirmare a fost trimis pe adresa ta.
Pentru a-ți valida contul, te rugăm sa dai click pe acest link.
Eroare!
Vă rugăm verificați datele introduse și reincercati!
Atentie!
Trebuie să acceptați opțiunile privind protecția datelor.
Atentie!
Aceasta adresa de email este deja in baza noastra de date.

Abonează-te la newsletter și intră în gașca noastră!

Sunt de acord ca datele mele personale să fie stocate și folosite pentru a primi noutăți și oferte comerciale.
Vă asigurăm că informațiile dumneavoastră vor fi păstrate în siguranță și în orice moment vă puteți schimba opinia făcând click pe link-ul de dezabonare din subsolul oricărui e-mail pe care îl primiți de la noi.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Constelatialeu

5425 puncte

laura_n

2133 puncte

Rocsi

1668 puncte

Caty

1258 puncte

oanapl

1127 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Risotto cu Gorgonzola și ceapă roșie caramelizată

Reteță de Risotto cu Gorgonzola și ceapă roșie caramelizată preparată pas cu pas acasă.
De ce ingrediente... citeste mai mult

Risotto cu Gorgonzola și ceapă roșie caramelizată
Cum recunoști o branză gorgonzola de calitate. Care este semnul ce diferențiază produsele!
De cele mai multe ori, găsești la raftul magazinelor o varietate de produse de brânză Gorgonzola. Un tips foarte bun... citeste mai mult
Cum recunoști o branză gorgonzola de calitate. Care este semnul ce diferențiază produsele!
RETETA RECOMANDATA
Desert tort festiv Orange-Chocolate