Desert tort cu crema de capsuni, mure si ciocolata

de oanapl in Torturi, 21 Iun 2017 | 6387 vizualizari

 



Am primit de la soacra mea niște căpșuni mici și aromate și am păstrat câteva pentru un tortuleț, iar restul le-am mâncat cu smântână (că așa ne plac nouă tare mult). M-am gândit că pentru decor o să cumpăr niște căpșuni mari, frumoase (și fără gust)...că dau mult mai bine. Când colo țeapă! N-am găsit căpșuni la nici un magazin din cartier (iar piața e foarte departe). Cică le-a trecut sezonul. Cum asa? Când abia au început să se coacă la țară.

 

INGREDIENTE

  • Pentru blat:
  • 3 ouă
  • 3 linguri zahăr
  • 3 linguri ulei
  • 2 linguri cacao
  • 2 linguri făină
  • 1 linguriță praf de copt
  • esență de vanilie
  • un praf de sare
  • Pentru crema de mure:
  • 400 g mure
  • 80-100 g zahăr (în funcție de gustul vostru)
  • 250 g mascarpone Delaco
  • 100 ml frișcă lichidă
  • 1 plic gelatină
  • 50 ml apă
  • Pentru crema de căpșuni:
  • 200 g căpșuni
  • 80-100 g zahăr (în funcție de gustul vostru)
  • 250 g mascarpone Delaco
  • 100 ml frișcă lichidă
  • 1 plic gelatină
  • 20 + 50 ml apă
  • Pentru crema de ciocolată:
  • 200 g ciocolată
  • 200 ml frișcă lichidă
  • Pentru ornat:
  • 30 g nuci măcinate
Portii: 10
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert tort cu crema de capsuni, mure si ciocolata:

Începi cu crema de ciocolată, deoarece trebuie să stea câteva ore la rece. Incălzesti frișca lichidă până la punctul de fierbere, adaugi ciocolata mărunțită și amesteci până obții o cremă omogenă. O lași la rece pentru 3-4 ore sau peste noapte.

Blatul:
Gălbenușurile le mixezi cu zahărul măcinat, până se albesc. Adaugi uleiul, apoi făina amestecată cu praful de copt și cacaua.
Albușurile le bați spumă cu un praf de sare. Le încorporezi peste galbenușuri împreună cu esența de vanilie, cu ajutorul unei spatule.
Împarți compoziția in 2 tăvi rotunde, cu diametrul de 20 cm și le introduci în cuptorul încins, pentru 10 minute la 180 de grade C, până când trec testul cu scobitoarea.
Lași blaturile să se răcească pe un grătar.

Pentru crema de mure, pui fructele (congelate) pe foc împreună cu 2 linguri de zahăr și 20 ml de apă. Lași să fiarbă timp de 10 minute până se înmoaie, apoi le treci prin sită. Lași sosul să se răcească bine de tot, apoi cântărești 200 g sos și îl mixezi cu crema mascarpone. 

Separat, mixezi frișca lichidă cu zahărul măcinat și apoi adaugi crema mascarpone și omogenizezi compoziția.
Pui gelatina la hidratat in 50 ml de apă rece, apoi o topești pe baie de aburi, o lași să se răcorească și o adaugi peste crema de mure. Amesteci ușor cu o spatulă. 
Așezi un blat pe platou, în interiorul unui inel de tort reglabil, torni crema de mure și nivelezi cu o spatulă, așezi al doilea blat și apoi introduci platoul la frigider.

Pentru crema de căpșuni, pui fructele într-un blender și le mărunțești bine, apoi le mixezi cu crema mascarpone. 
Separat, mixezi frișca lichidă cu zahărul măcinat si apoi adaugi crema de căpșuni si omogenizezi compozitia.
Pui gelatina la hidratat in 50 ml de apa rece, apoi o topești pe baie de aburi, o lași să se răcorească și o adaugi peste crema de căpșuni. Amesteci ușor cu o spatulă. 
Torni compoziția peste blat și introduci platoul la frigider.

Inainte de a desface inelul, treci cu grija de jur-imprejur cu un cutit pentru a dezlipi marginile.


Scoți ciocolata de la frigider, o mixezi până când obții o cremă pufoasă si ornezi tortul după imaginație.

Poți folosi și fructe sau frișcă.

Eu am îmbrăcat tortul într-un strat subțire de cremă, apoi am îmbrăcat pereții (până la jumătate) in nucă măcinată si am decorat deasupra cu câteva floricele din cremă de ciocolată si nucă măcinată.  Îl lași o oră la frigider și apoi îl servești.



Daca ti-a placut reteta noastra "Desert tort cu crema de capsuni, mure si ciocolata" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (22)

simona72 1

27.06.2017, 12:51

Foarte frumos si tare, tare bun!

oanapl 1

27.06.2017, 13:13

Va multumesc tuturor de aprecieri!

Ancutsa 1

27.06.2017, 13:45

Foarte frumos tortul, ador capsunile si crema de ciocolata! Si la noi a trecut sezonul capsunilor, am mai gasit cateva doar la tara unde e zona de munte.

COMENTEAZA

SUNTEM CEI MAI VESELI ȘI ACTIVI BUCATARAȘI
Felicitări!Un email de confirmare a fost trimis pe adresa ta.
Pentru a-ți valida contul, te rugăm sa dai click pe acest link.
Eroare!
Vă rugăm verificați datele introduse și reincercati!
Atentie!
Trebuie să acceptați opțiunile privind protecția datelor.
Atentie!
Aceasta adresa de email este deja in baza noastra de date.

Abonează-te la newsletter și intră în gașca noastră!

Sunt de acord ca datele mele personale să fie stocate și folosite pentru a primi noutăți și oferte comerciale.
Vă asigurăm că informațiile dumneavoastră vor fi păstrate în siguranță și în orice moment vă puteți schimba opinia făcând click pe link-ul de dezabonare din subsolul oricărui e-mail pe care îl primiți de la noi.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Reteta de ciorba de loboda cu stevie

pe 17.03 la 09:15

Reteta de aperitiv crocant cu sunca si cascaval

pe 16.03 la 09:59

Reteta de snitel crispy, din pulpa de porc, in pesmet

de vasimur 4

pe 15.03 la 18:34

Reteta de placinte cu feta, spanac si marar

de laura_n 7

pe 15.03 la 17:42

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Rocsi

1812 puncte

vasimur

1374 puncte

Ksenya

1145 puncte

RODIMUR

1117 puncte

gaby_duceag

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Desert tort cu morcovi - Carrot cake