Desert tort inimioara, din inghetata de vanilie si ciocolata - Reteta nr. 600

de RODIMUR in Torturi, 5 Aug 2019 | 2546 vizualizari

 

Am făcut acest tort în urmă cu aproape o lună și era sortit musafirilor de ziua mea, dar cum mai aveam și altceva bun și dulce, tortul a rămas până acum, așa că abia ieri l-am tăiat și servit. Din tortul pentru ziua mea, a devenit tortul care marchează cea de-a șase suta rețetă pe site...
Inițial am vrut să fie mai micuț, dar cum frișca s-a ”înfoiat” mult, am fost nevoită să-l fac într-o formă mai mare, ceea ce a fost, până la urmă o idee foarte bună, pentru că torturile de înghețată mai înalte se taie mai greu...
Oricum, are un gust excepțional, căci vanilia se combină foarte bine cu ciocolata, iar cireșele confiate au contribuit și ele din plin la această senzație de răsfăț culinar dulce.

 

INGREDIENTE

  • 3 gălbenușuri
  • 3 linguri de lapte
  • 1-2 linguri de zahăr tos fin
  • 1 plic de vanilie
  • 100 grame de ciocolată neagră
  • Pentru frișcă:
  • 300 ml de smântână naturală
  • 1-2 linguri de zahăr pudră
  • 1 plic de vanilie
  • Pentru decor:
  • cireșe confiate
  • pepite/buline de ciocolată
  • ciocolată cu lapte, răzuită
Portii: 1
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert tort inimioara, din inghetata de vanilie si ciocolata - Reteta nr. 600:

Mai întâi se pregătește ciocolata, care se mărunțește.

Gălbenușurile se mixează cu zahărul tos, vanilia și laptele, după care compoziția se dă la bain-marie, la foc mic. Se amestecă întruna, ca să nu se formeze cocoloașe și nici să nu se prindă de fundul vasului, până ce se îngroașă compoziția. Atunci se ia crăticioara de pe foc și se lasă compoziția să se răcească, dar între timp se mai amestecă în ea, din când în când, ca să nu prindă pojghiță.

Cât timp se răcește compoziția cu gălbenușuri, se face frișca, mixând smântâna rece, până ce crește în volum și apoi adăugând treptat zahărul pudră și vanilia. Dacă frișca este gata mai repede, se dă la frigider.

Se ”îmbracă” forma de inimioară (umezită, în prealabil) cu folie alimentară și se decorează baza cu cireșe confiate și cu pepite/buline de ciocolată.

Când compoziția cu gălbenușuri s-a răcit total, se amestecă ușor, de jos în sus cu frișca rece. Se adaugă ciocolata mărunțită, se omogenizează și se toarnă cu grijă în forma de inimioară, pentru a nu deranja decorul de la bază.

Se netezește compoziția de înghețată, se răzuiește deasupra ciocolată, se pune forma de inimioară cu înghețata într-o pungă de unică folosință și se dă la congelator, pentru 7-8 ore.

Cu 5-6 minute înainte de servire, se scoate înghețata din forma de inimioară din congelator, se decorează cu cireșe confiate și ciocolată răzuită, după care se porționează, când se mai înmoaie puțin.

TIPS-URI

1

Amestecați întruna compoziția pusă la bain-marie, ca să nu se formeze cocoloașe și nici să nu se prindă de fundul vasului.

2

Odată îngroșată această compoziție, lăsați-o să se răcească total, dar amestecați în ea, din când în când, ca să nu prindă pojghiță.

3

Pentru frișcă folosiți smântână naturală rece, dar nu foarte grasă, pentru ca aceasta s-ar transforma repede în frișcă, fără să crească suficient în volum.

4

Pentru frișcă, nu insistați foarte mult mixarea smântânii, ca să nu se transforme în unt dulce.

5

Dacă smântâna nu este de calitate, va lăsa apă/zer, care la congelator se va transforma în gheață.

6

Pregătiți din timp ciocolata mărunțită.

7

Umeziți forma de inimioară și astfel, folia alimentară va adera mai bine la pereții vasului.

8

Puneți forma de inimioară cu înghețata într-o pungă de unică folosință, legată bine, ca să nu atragă alte mirosuri din congelator.

9

Scoateți înghețata din congelator cu 5-6 minute înainte de servire, timp în care puteți să o mai decorați.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert tort inimioara, din inghetata de vanilie si ciocolata - Reteta nr. 600" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (19)

RODIMUR 1

07.08.2019, 21:37

Îți mulțumesc frumos, Rocsi pentru aprecieri!

dantes 1

11.08.2019, 10:35

Delicios! Felicitari!

RODIMUR 1

11.08.2019, 11:04

Mulțumesc frumos, Dantes!

COMENTEAZA

SUNTEM CEI MAI VESELI ȘI ACTIVI BUCATARAȘI
Felicitări!Un email de confirmare a fost trimis pe adresa ta.
Pentru a-ți valida contul, te rugăm sa dai click pe acest link.
Eroare!
Vă rugăm verificați datele introduse și reincercati!
Atentie!
Trebuie să acceptați opțiunile privind protecția datelor.
Atentie!
Aceasta adresa de email este deja in baza noastra de date.

Abonează-te la newsletter și intră în gașca noastră!

Sunt de acord ca datele mele personale să fie stocate și folosite pentru a primi noutăți și oferte comerciale.
Vă asigurăm că informațiile dumneavoastră vor fi păstrate în siguranță și în orice moment vă puteți schimba opinia făcând click pe link-ul de dezabonare din subsolul oricărui e-mail pe care îl primiți de la noi.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Constelatialeu

5425 puncte

laura_n

2133 puncte

Rocsi

1668 puncte

Caty

1258 puncte

oanapl

1127 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Risotto cu Gorgonzola și ceapă roșie caramelizată

Reteță de Risotto cu Gorgonzola și ceapă roșie caramelizată preparată pas cu pas acasă.
De ce ingrediente... citeste mai mult

Risotto cu Gorgonzola și ceapă roșie caramelizată
Cum recunoști o branză gorgonzola de calitate. Care este semnul ce diferențiază produsele!
De cele mai multe ori, găsești la raftul magazinelor o varietate de produse de brânză Gorgonzola. Un tips foarte bun... citeste mai mult
Cum recunoști o branză gorgonzola de calitate. Care este semnul ce diferențiază produsele!
RETETA RECOMANDATA
Desert tort Raffaello