Răsfață-te cu o salată fresh și sofisticată, combinând nectarine caramelizate, brânză gorgonzola și... citeste mai mult » Vezi alte 25 de retete cu gorgonzola
Este prima dată când pun gogoșari în oțet și m-am inspirat de la Rodimur, și-am mai cerut și sfatul soacrei mele care punea gogoșari și pentru noi, în anii trecuți.
Alegi gogoșari mari, tari, frumoși, copți și fără defecte. Îi speli, îi ștergi cu un prosop de hârtie, îi feliezi în patru (sau mai mult) după care îi cureți de cotoare, semințe și șuvițele albe.Într-o oală mare pui la fiert: apa, oțetul, zahărul, uleiul, sarea, frunzele de dafin și piperul.
După un prim clocot, pui treptat 20-25 felii de gogoșari la opărit și îi lași câte 2-3 minute, întorcându-i pe ambele fețe. Veți observa că gogoșarii își schimbă puțin culoarea și se înmoaie. Atunci îi scoți cu o paletă și îi pui într-un vas curat, la răcorit.
Repeți această operațiune, până când opărești toate feliile de gogoșari. Pui feliile de gogoșari (fără a fi presate) în borcane curate, de 800 ml, spălate și sterilizate în prealabil. Deasupra pui bețișoare curate, opărite în apă clocotită în prealabil, pentru a ține feliile de gogoșari în oțet, să nu se ridice deasupra.
Torni oțetul peste gogoșarii feliați, înfiletezi capacele și îi pui în cămară (boxă), la un loc aerisit, curat și răcoros.
Mie mi-au ieșit 7 borcane de 800 ml.
Răsfață-te cu o salată fresh și sofisticată, combinând nectarine caramelizate, brânză gorgonzola și... citeste mai mult » Vezi alte 25 de retete cu gorgonzola