Mini ecler cu crema de vanilie

de MOKUSKA in Prajituri, 29 Iun 2014 | 3443 vizualizari

 

Multora li se pare o reteta greu de realizat. Daca urmati pasii de mai jos nu aveti cum sa gresiti (sa nu va creasca gogosile). Posh-ul va ajuta sa faceti cat mai repede gogosile si de asemenea sa fie cat de cat uniforme. Multi insa nu stiu ca mana umeda ajuta foarte mult ca gogosile sa fie pufoase, sa nu devina crocante.

 

INGREDIENTE

Gogosi
  • 150 ml apa
  • 150 ml ulei
  • 150 g faina
  • 4 oua
  • 1 plic zahar vanilat
  • un varf de lingurita de sare
Crema de vanilie
  • 4 oua
  • 5 linguri de zahar
  • 2 linguri de faina cu varf
  • 300 ml lapte
  • 2 plicuri de zahar vanilat
  • strop de esenta de vanilie
  • praf de sare
Portii: -
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Mini ecler cu crema de vanilie:

Dam drumul la cuptor sa se incalzeasca. 

Punem la fiert intr-o oala apa cu uleiul si sarea, cand a dat in clocot adaugam faina treptat si amestecam sa nu se lipeasca 1-2 minute. Luam de pe foc, adaugam vanilia, amestecam putin dupa care mai lasam la foc mic 1 minut, amestecam sa nu se prinda.  

Oala luam de pe foc, amestecam aluatul 1 minut, dupa care adaugam ouale unul cate unul, amestecand cu mixerul pana obtinem un aluat foarte fin.

Intr-un bol pregatim apa calduta (pentru a ne clati mainile) si incepem sa formam bilutele cat o nuca, le asezam in tava tapetata cu hartie de copt, cu distanta intre ele. (Dupa fiecare biluta ne clatim mainile si cu mana umeda formam urmatoarea) Din forma de nuca putem sa formam si cilindri, tot cu ajutorul palmelor umede. Dam tava la cuptorul fierbinte. Primele 10 minute lasam la foc iute, dupa care dam focul la foc mediu. Nu deschidem cuptorul in primele 20 de minute! (Daca observam ca dupa 20 minute s-au rumenit, le scoatem imediat si din tava fierbinte. Eu am tinut 30 minute: 10 la foc iute si 20 la foc mediu spre mic.)  

Pana se racesc gogosile pregatim crema: punem la foc o oala mai mare cu apa si verificam o alta oala care se potriveste in ea (cat sa intre fundul oalei mai mici in apa din oala mare). In oala mica amestecam galbenusurile cu zaharul si jumatate din cantitatea de faina, laptele rece si cealalta jumatate din faina cu ajutorul unui mixer. Punem oala peste apa clocotita si amestecam foarte repede cu un tel. Dupa 2 minute luam de pe apa clocotita, amestecam cu mixerul 30 secunde, punem inapoi pe foc inca 2 minute, pana devine crema fina si groasa (consistenta sa fie mai groasa dacat la pudinga fierbinte), sa nu uitam de amestecat in continuu.... Luam de pe foc si lasam deoparte doar pana batem albusurile cu praf de sare. Albusurile batute spuma se incorporeaza in crema de galbenus cu mixerul, adaugam zaharul vanilat si esenta de vanilie dupa care mai punem peste apa clocotita inca 1-2 minute, amestecand in continuu. Lasam sa se raceasca.

Gogosile reci le taiem in doua, le umplem cu crema de vanilie rece si le presaram cu zahar pudra cu vanilie.

 

TIPS-URI

1

puteti sa formati orice marime doriti din aluatul de gogosi

2

umplutura poate sa fie combinata crema de vanilie + frisca (incercati sa nu folositi pudinga pentru umplutura ;) ), depinde cat de mult tineti la silueta :)

3

se pot orna cu ciocolata topita

Daca ti-a placut reteta noastra "Mini ecler cu crema de vanilie" nu uita sa-i faci un review.
 
Salată cu nectarine caramelizate și brânză gorgonzola

Răsfață-te cu o salată fresh și sofisticată, combinând nectarine caramelizate, brânză gorgonzola și... citeste mai mult

Salată cu nectarine caramelizate și brânză gorgonzola
Cum să recunoști un ulei de măsline de calitate
citeste mai mult
Cum să recunoști un ulei de măsline de calitate
RETETA RECOMANDATA
Desert prajitura Krantz