Pilaf cu legume

de RODIMUR in Mancaruri de post, 19 Iul 2017 | 19919 vizualizari

 

Nu e pilaf sârbesc (care are și ciupercuțe), ci e pur și simplu un pilaf cu ce legume am crezut eu că se armonizează bine. A rezultat o mâncărică foarte gustoasă, numai bună pentru zilele de post...!

 

INGREDIENTE

  • 2 ardei grași
  • 1 gogoșar
  • 3 morcovi
  • 2 pătrunjei
  • 1/4 țelină
  • 2 cepe
  • 2 roșii
  • ulei pentru călit ceapa
  • 1 lingură de pastă de tomate
  • 1 cană de orez (200 grame)
  • sare
  • piper
  • apă
Portii: 5
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Pilaf cu legume:

Se spală ardeii și gogoșarul, se curăță de semințe și de cotoare, după care se taie cubulețe.

Morcovii, țelina și pătrunjelul se curăță, se spală și se taie în formele dorite (nu prea mici).

Roșiile se spală, se curăță de semințe și se taie cubulețe.

Frunzele de pătrunjel se aleg, se spală, se zvântă și se taie mărunt.

Orezul se alege, se spală în mai multe ape și se pune la fiert. Când este aproape fiert, se ia cratița de pe foc, se strecoară orezul și se clătește bine, după care se lasă în strecurătoare să se scurgă de apa în care a fost clătit.

Se curăță cepele, se spală, se șterg cu un prosop de hârtie și se călesc în ulei, la foc mic, ca să nu se ardă, ci doar să se înmoaie puțin, ca să rămână dulci. 

Se călesc (în aceeași cratiță cu ceapa) și celelalte legume ardeii, gogoșarul, morcovii, pătrunjeii și țelina. După ce s-au călit puțin aceste legume, se adaugă roșiile tăiate cubulețe și pasta de tomate. Se mai lasă puțin la călit, după care se adaugă 3-4 pahare de apă și se fierb legumele la foc potrivit, având grijă să nu fiarbă prea mult și să se terciuiască și nici să nu rămână crude.

Când legumele sunt aproape fierte, se adaugă orezul (care este și el semifiert), sarea și piperul. Se mai lasă pilaful pe foc încă două-trei clocote, după care se oprește focul, se adaugă frunzele de pătrunjel tăiate mărunt, se acoperă cratița cu un capac și după un sfert de oră pilaful se poate servi.

Se mănâncă fără pâine, pentru că are orez.

TIPS-URI

1

Nu căliți prea tare ceapa, ca să nu se ardă, ci doar înmuiați-o puțin, ca să rămână dulce.

2

Nu puneți prea multă apă când fierbeți legumele (eventual mai adăugați puțină, dacă este cazul) ca să nu fiți nevoiți să le fierbeți prea mult, ca să scadă și astfel să se terciuiască. Legumele trebuie să fie fierte bine, dar să-și păstreze forma. Pilaful trebuie să fie legat, nu apos.

3

Puneți pătrunjelul în pilaf la sfârșit, ca să-și păstreze gustul.

Daca ti-a placut reteta noastra "Pilaf cu legume" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (28)

RODIMUR 1

22.07.2017, 08:31

Te cred, Oana! E bun și sănătos... Mulțumesc frumos!

dantes 1

22.07.2017, 14:48

Bun!

RODIMUR 1

22.07.2017, 15:03

Mulțumesc, Dante!

COMENTEAZA

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Constelatialeu

4384 puncte

laura_n

2312 puncte

Rocsi

1691 puncte

bucatarasa

1554 puncte

Caty

1318 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită

 Am preparat o delicioasă rețetă de Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită.

citeste mai mult
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
RETETA RECOMANDATA
Pilaf cu legume la Multicooker