Pizza Quattro Formaggi

de RODIMUR in Pizza, 26 Feb 2020 | 2890 vizualizari

 

Nu facem des pizza, dar când facem, nu ne oprim vreo două-trei zile. Am făcut ieri o pizza Margherita, iar astăzi am zis că merită să încercăm și altceva: pizza Quattro Formaggi, dacă tot suntem în Săptămâna cu dezlegare la ouă, lapte și brânză.
De la un pizzar cunoscut am aflat că între aceste 4 feluri de brânză trebuie neapărat să fie mozzarella și brânză cu mucegai. În rest, fiecare adaugă ce-i place. Am mai avut Emmentaler și cașcaval. Am ezitat puțin între cașcaval și telemea, dar l-am ales pe primul și bine am făcut, pentru că de la celelalte brânzeturi, pizza a fost suficient de sărată.
Evident, a fost excelentă, la gust și aspect, așa că am savurat-o cu totul, de îndată...

 

INGREDIENTE

  • Pentru aluat:
  • 150 grame de făină albă
  • 15 grame de drojdie proaspătă
  • 1/2 linguriță de sare extrafină
  • 1 linguriță de zahăr tos
  • 1 lingură de ulei de măsline
  • apă caldă
  • 1 lingură de ulei de floarea soarelui, pentru uns tava de copt
  • Pentru toping pizza:
  • 100 grame de mozzarella
  • 100-150 grame de brânză cu mucegai
  • 100 grame de emmentaler răzuit
  • 100 grame de cașcaval
  • 1 lingură de ulei de măsline
  • Pentru sos:
  • 150 ml de suc de roșii
  • 1 praf de sare
  • 1 linguriță de zahăr tos
  • piper
  • boia de ardei dulce
  • oregano
  • busuioc uscat
  • Pentru decor:
  • frunze proaspete de busuioc
Portii: 4
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Pizza Quattro Formaggi:

Se face un aluat elastic și nelipicios din: făină, sare, drojdie proaspătă, zahăr tos, apă caldă și ulei de măsline, încorporat spre sfârșitul preparării. Se frământă puțin (deoarece aluatul nu este greu) se acoperă cu un șervet curat și se dă la căldură, într-un loc ferit de curenții de aer rece.

Cât timp aluatul dospește, se taie cubulețe mozzarella, cașcavalul și brânza cu mucegai.

Se prepară sosul din: suc de roșii, sare, piper, zahăr tos, boia de ardei dulce, oregano și busuioc uscat.

Când aluatul și-a dublat volumul, se răstoarnă pe planșeta înfăinată, se aplatizează și se întinde apoi cu mâinile în tava de copt, unsă în prealabil cu ulei de floarea soarelui.

Se unge aluatul, odată întins în tavă. cu sos de roșii, după care se pun straturile de topping: emmentaler răzuit, brânza cu mucegai, mozzarella și cașcavalul. Se stropește pizza cu o lingură de ulei de măsline și se dă la cuptorul preîncălzit, la temperatură medie, pentru 20 de minute.

Când brânza s-a topit și s-a rumenit frumos, se scoate pizza din cuptor, se lasă 1-2 minute să se răcorească, se stropește, cu puțin sos de roșii, se decorează cu frunze proaspete de busuioc, se porționează și se servește caldă, eventual cu sos de roșii.

TIPS-URI

1

Pentru ca aluatul să crească frumos și repede, toate ingredientele trebuie să fie la temperatura camerei, iar drojdia trebuie să fie proaspătă.

2

Tăiați dinainte brânzeturile și preparați sosul de roșii, deoarece aluatul crește repede și ar fi bine să aveți ingredientele gata pregătite, la îndemână.

3

Printre cele patru tipuri de brânză trebuie să fie și cu mucegai, indiferent de marcă.

4

Brânzeturile pot fi tăiate cubulețe, sau răzuite. Oricum, ele se vor topi.

5

Serviți pizza fierbinte, cu sos de roșii, dacă se dorește.

Daca ti-a placut reteta noastra "Pizza Quattro Formaggi" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (21)

RODIMUR 1

28.02.2020, 17:02

Îți mulțumesc frumos, Dantes!

mihaelar63 1

29.02.2020, 14:29

Arata foarte bine !!!! As servi si eu o feliuta

RODIMUR 1

29.02.2020, 15:24

Mulțumesc frumos, Mihaela! Te-aș servi cu drag, dar s-a terminat chiar în acea zi... Poate cu altă ocazie...

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Constelatialeu

4384 puncte

laura_n

2312 puncte

Rocsi

1691 puncte

bucatarasa

1554 puncte

Caty

1318 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită

 Am preparat o delicioasă rețetă de Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită.

citeste mai mult
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
RETETA RECOMANDATA
Pizza cu piept de pui