Supa de vita, cu arpacas

de RODIMUR in Supe, 12 Aug 2020 | 3065 vizualizari

 

Despre supa de vită cu arpacaș am aflat de la televizor, în urmă cu vreo două-trei săptămâni, când urmăream cu o prietenă un episod din serialul ”În mintea criminalului”. Am întrebat-o dacă nu i se pare cam ciudat, iar ea mi-a spus, cu siguranța unei foarte bune gospodine, dar care nu prea îndrăgește modernismele forțate, că de fapt, arpacașul este aproape similar cu orezul și că supa aceasta este mult mai puțin ciudată decât dulcețurile cu pătlăgele, morcovi, ardei iuți și alte rădăcinoase. Am râs și m-am gândit cum aș putea să fac această supă din care nu văzusem la televizor decât un borcan cu o zeamă cam maronie, cu ceva ingrediente aflate în suspensie.
M-am tot gândit cum aș putea face această supă și am folosit, de fapt, carne de vițel, care este mai fragedă (rasol, pentru că așa-mi place mie), am adăugat o zeamă de chimen și spre sfârșitul preparării, vreo 10 roșii cherry. Cât privește arpacașul, l-am fiert pe jumătate în prealabil și l-am adăugat înainte de ultimul clocot, după ce l-am clătit bine.
Abia după ce am făcut și mâncat supa, am constatat că există pe net și alte supe, doar cu arpacaș, sau cu zeamă de vită/carne de pui și arpacaș. Deci nu numai americanii au această specialitate, dar pentru mine a fost un punct de plecare...
Supa a ieșit foarte bună și sigur va fi de acum înainte pe lista celor preferate.
Din ingredientele de mai jos am făcut o oală de 4 litri de supă.

 

INGREDIENTE

  • 2 rotițe de rasol de vițel (cam 600-700 grame)
  • 100 grame de arpacaș
  • 3 morcovi
  • 2 pătrunjei
  • 1 ceapă galbenă
  • 2 căței de usturoi
  • 8-10 roșii cherry
  • 3-4 lingurițe de chimen
  • 1-2 linguri de ulei de floarea soarelui
  • sare
  • piper
  • 1 legătură de frunze de pătrunjel
Portii: 8
Timp de preparare: sub 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Supa de vita, cu arpacas:

Carnea se fasonează, se spală bine (ca să nu mai rămână fragmente de oase) și se pune la fiert cu apă rece, mai întâi la foc iute și apoi, la foc mediu. Se culege spuma care se formează și se aruncă. Se adaugă apă caldă, atunci când scade prea mult.

Între timp se curăță rădăcinoasele (morcovii și pătrunjeii) se spală și se taie rondele.

Se curăță ceapa și usturoiul, se spală și se adaugă în oală. Se adaugă în oală și 3 litri de apă rece și se pun legumele la fiert.

Se face o fiertură de chimen și după ce dă în clocot de două-trei ori, se strecoară și se păstrează zeama.

Se aleg frunzele de pătrunjel, se spală, se zvântă și se taie mărunt.

Se alege arpacașul, se clătește în câteva ape și se pune la fiert. Când arpacașul este fiert pe jumătate, se strecoară și se clătește în câteva ape, după care se lasă să se scurgă într-o strecurătoare.

Când carnea a fiert (se verifică, înțepând-o cu o furculiță) se strecoară supa, care se adaugă în oala în care fierb legumele.

Se scoate atât măduva, cât și carnea de pe oase, și se adaugă în oala de supă. După încă un clocot-două se adaugă arpacașul fiert deja pe jumătate și apoi roșiile cherry. 

Se adaugă zeama de chimen, strecurată în prealabil și 1-2 linguri de ulei de floarea soarelui.

Se mai fierbe supa, dar la foc mic, încă 4-5 minute, după care se scot ceapa și cățeii de usturoi, se condimentează cu sare și piper, se adaugă pătrunjelul tocat, după care se ia oala de pe foc.

Se pune capacul pe oală și după ce supa ”se odihnește” timp de 10 minute, se poate servi.

TIPS-URI

1

Fasonați și spălați bine carnea, înainte de fierbere, ca să nu rămână fragmente de oase.

2

Strecurați supa, după ce a fiert carnea și adăugați-o în oala cu legume.

3

Strecurați zeama de chimen și adăugați-o în supă, cu 4-5 minute înainte de sfârșitul preparării.

4

Cine dorește, poate înlocui arpacașul cu orez.

5

Fierbeți pe jumătate arpacașul, separat și adăugați-l înainte de ultimul clocot, dar nu înainte de a-l clăti în câteva ape, pentru a nu tulbura supa.

6

Adăugați roșiile cherry spre sfârșitul preparării și diminuați focul de la aragaz, pentru ca supa să fiarbă încet.

Daca ti-a placut reteta noastra "Supa de vita, cu arpacas" nu uita sa-i faci un review.
SUNTEM CEI MAI VESELI ȘI ACTIVI BUCATARAȘI
Felicitări!Un email de confirmare a fost trimis pe adresa ta.
Pentru a-ți valida contul, te rugăm sa dai click pe acest link.
Eroare!
Vă rugăm verificați datele introduse și reincercati!
Atentie!
Trebuie să acceptați opțiunile privind protecția datelor.
Atentie!
Aceasta adresa de email este deja in baza noastra de date.

Abonează-te la newsletter și intră în gașca noastră!

Sunt de acord ca datele mele personale să fie stocate și folosite pentru a primi noutăți și oferte comerciale.
Vă asigurăm că informațiile dumneavoastră vor fi păstrate în siguranță și în orice moment vă puteți schimba opinia făcând click pe link-ul de dezabonare din subsolul oricărui e-mail pe care îl primiți de la noi.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Reteta de ciorba de loboda cu stevie

pe 17.03 la 09:15

Reteta de aperitiv crocant cu sunca si cascaval

pe 16.03 la 09:59

Reteta de snitel crispy, din pulpa de porc, in pesmet

de vasimur 4

pe 15.03 la 18:34

Reteta de placinte cu feta, spanac si marar

de laura_n 7

pe 15.03 la 17:42

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Rocsi

1812 puncte

vasimur

1374 puncte

Ksenya

1145 puncte

RODIMUR

1117 puncte

gaby_duceag

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Supa de vita cu galuste de gris