Varza de Bruxelles cu sos alb, la cuptor

de RODIMUR in Mancaruri de legume, 28 Dec 2019 | 4275 vizualizari

 

De dragul lor, am preparat verze de Bruxelles de câteva ori (deși nu-mi place varza, în general) dar acum este pentru prima dată când le fac la cuptor, cu sos alb. Mi s-a părut cea mai gustoasă rețetă cu aceste verzișoare drăguțe...

 

INGREDIENTE

  • 500 grame de varză de Bruxelles
  • 100 ml de lapte
  • 100 ml de smântână grasă
  • 50 grame de cașcaval răzuit
  • 50 grame de unt
  • 1 lingură de amidon alimentar
  • sare
  • piper
  • boia de ardei dulce
  • unt pentru uns tava
  • Pentru servit:
  • smântână
Portii: 4
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Varza de Bruxelles cu sos alb, la cuptor:

Verzișoarele se curăță de foile exterioare, se spală sub jet și se pun la fiert, 10-15 minute, în apă rece cu sare.

După acest interval de timp se strecoară și se lasă să se scurgă de apă.

Se răzuiește cașcavalul pe răzătoarea mare.

Cât timp fierb verzele, se prepară sosul alb din: amidon, unt, lapte și smântână. Se dă crăticioara cu sosul pe aragaz, la foc mic și se amestecă întruna, ca să nu se prindă de fundul vasului, până ce se îngroașă puțin. Atunci se ia crăticioara de pe foc și se lasă în așteptare, până ce vor fi gata verzele.

Se unge cu unt o tavă termorezistentă și se distribuie în ea verzele fierte și răcorite.

Sosul alb se toarnă uniform peste verze, se condimentează cu; sare,piper și boia de ardei dulce, se presară cașcavalul răzuit și se dă tava la cuptor, la foc mediu, pentru 15 minute.

Se servește imediat, cu smântână.

TIPS-URI

1

Curățați verzișoarele de 1-2 foi exterioare și apoi spălați-le sub jet de apă rece.

2

Nu fierbeți verzele mai mult timp, pentru că sunt foarte fragede și foile ”se topesc”.

3

În timpul tratării termice, amestecați sosul întruna, ca să nu se prindă de fundul vasului.

4

Nu țineți prea mult praparatul în cuptor, ca să nu se usuce.

5

Preparatul este foarte bun, proaspăt scos din cuptor, dar se poate și reîncălzi, la nevoie.

Daca ti-a placut reteta noastra "Varza de Bruxelles cu sos alb, la cuptor" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (12)

RODIMUR 1

29.12.2019, 00:38

Mulțumesc frumos, Cristina!

RODIMUR 1

29.12.2019, 00:39

Cerasela, acum nu te mai cheamă vio...? Tot nu mă interesează ce ai adus de vânzare...

RODIMUR 1

29.12.2019, 00:43

Madi sunt mulți care au o reținere în privința verzișoarelor de Bruxelles... Asta este, n-avem ce face. Las-o așa, nu este obligatoriu să-i placă, n-o forța... Mulțumesc, oricum, pentru atenție!

COMENTEAZA

SUNTEM CEI MAI VESELI ȘI ACTIVI BUCATARAȘI
Felicitări!Un email de confirmare a fost trimis pe adresa ta.
Pentru a-ți valida contul, te rugăm sa dai click pe acest link.
Eroare!
Vă rugăm verificați datele introduse și reincercati!
Atentie!
Trebuie să acceptați opțiunile privind protecția datelor.
Atentie!
Aceasta adresa de email este deja in baza noastra de date.

Abonează-te la newsletter și intră în gașca noastră!

Sunt de acord ca datele mele personale să fie stocate și folosite pentru a primi noutăți și oferte comerciale.
Vă asigurăm că informațiile dumneavoastră vor fi păstrate în siguranță și în orice moment vă puteți schimba opinia făcând click pe link-ul de dezabonare din subsolul oricărui e-mail pe care îl primiți de la noi.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Youvarlakia -supa greceasca nr.26 din top Best soups in the World

de Ksenya 5

pe 25.05 la 12:48

Reteta de chec cu lamaie

pe 21.05 la 11:00

Reteta de prajitura rulada cu migdale si mure

pe 17.05 la 17:48

TOP
utilizatori

Constelatialeu

3177 puncte

Rocsi

1100 puncte

oanapl

1018 puncte

gaby_duceag

1012 puncte

Ksenya

1003 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Varza a la Cluj