Desert batoane cu seminte

de RODIMUR in Dulciuri, 21 Feb 2019 | 1147 vizualizari

 

Pentru că mai aveam în casă o punguță cu un mix din 4 feluri de semințe (de dovleac, susan, in și floarea soarelui) m-am gândit să mai fac niște batoane. Eram sigură că prepararea lor va fi mai puțin dificilă decât aceea a inimioarelor de susan, pe care le-am făcut de Valentine's Day. Și exact așa a fost. În plus, le-am făcut mai aromate, pentru că în afară de zeama de lămâie, în cantitate mai mare, am adăugat și ulei de alune de pădure, ceea ce le-a dat un gust foarte bun. Mi s-au părut chiar mai bune decât cele făcute numai cu semințe de susan.
Din ingredientele de mai jos am făcut 18 batoane, câte 2/porție.

 

INGREDIENTE

  • 200 grame de zahăr tos
  • 150 grame de mix de 4 semințe
  • 3 linguri de zeamă de lămâie
  • 1 lingură de apă
  • 3 linguri de ulei de alune de pădure
Portii: 9
Timp de preparare: sub 30 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert batoane cu seminte:

Într-o crăticioară emailată se pune zahărul, apa și zeama de lămâie. Se amestecă și se caramelizează zahărul, la foc mic. Pentru că s-a adăugat apă și zeamă de lâmâie, riscul de a arde zahărul este mai mic și se poate controla permanent gradul de caramelizare dorit.


Când zahărul s-a caramelizat după dorință, se oprește focul de la aragaz și se adaugă semințele și apoi uleiul de alune de pădure. Se amestecă bine pentru omogenizare și se toarnă compoziția pe o foaie de copt umezită (stropită/udată) cu apă.


Cu dosul unei linguri, umezite în apă permanent, se întinde uniform compoziția pe hârtia de copt, într-un strat nu prea gros, cam de 6-7 mm. Cât timp compoziția este caldă, se pot nivela marginile, cu ajutorul lingurii umezite în apă. Astfel, dacă se întinde compoziția în forma unui dreptunghi, se pot porționa foarte bine batoanele, fără pierderi.


Cu un cuțit umezit în apă se taie batoanele și apoi se pun, să se întărească, pe o farfurie, sau pe un platou uns cu ulei, sau stropit cu apă, ca să nu se lipească.


Batoanele se întăresc în câteva minute și pot fi savurate aproape imediat.

TIPS-URI

1

Înainte de a pune zahărul la caramelizat, pregătiți tava cu hârtia de copt umezită pe care veți turna compoziția fierbinte pentru batoane. De asemenea, trebuie să pregătiți o lingură pentru nivelarea stratului de compoziție, cuțitul pentru porționat batoanele și un pahar cu apă rece. Aceste măsuri sunt necesare, pentru că după caramelizare, compoziția se întărește destul de repede și mai trebuie s-o nivelați/modelați/tăiați cât timp încă este caldă.

2

Zeama de lâmâie și apa ajută la caramelizarea controlată a zahărului. Cu toate acestea, trebuie atenție și rapiditate. Zahărul ars este amar.

3

Uleiul de alune va da un gust foarte bun batoanelor și va înmuia puțin compoziția.

4

Modelați batoanele și marginile lor, atât timp cât sunt calde. Trebuie să acționați foarte repede, pentru că întărirea lor este rapidă.

5

Nu faceți batoanele mai groase de 6-7 mm, pentru că vor fi cam tari.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert batoane cu seminte" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

Recomandari pentru tine si casa ta

PLATA IN RATE FARA DOBANDA
pana la 12 rate

COMENTARII (22)

RODIMUR 1

22.02.2019, 20:04

Da, sunt bune, Rocsi, așa că le-am ronțăit în două reprize, ieri și azi... Mulțumesc pentru apreciere!

dantes 1

28.02.2019, 09:54

Bune!

RODIMUR 1

28.02.2019, 10:26

Mulțumesc frumos, Dantes!

COMENTEAZA

SUNTEM CEI MAI VESELI ȘI ACTIVI BUCATARAȘI
Felicitări!Un email de confirmare a fost trimis pe adresa ta.
Pentru a-ți valida contul, te rugăm sa dai click pe acest link.
Eroare!
Vă rugăm verificați datele introduse și reincercati!
Atentie!
Trebuie să acceptați opțiunile privind protecția datelor.
Atentie!
Aceasta adresa de email este deja in baza noastra de date.

Abonează-te la newsletter și intră în gașca noastră!

Sunt de acord ca datele mele personale să fie stocate și folosite pentru a primi noutăți și oferte comerciale.
Vă asigurăm că informațiile dumneavoastră vor fi păstrate în siguranță și în orice moment vă puteți schimba opinia făcând click pe link-ul de dezabonare din subsolul oricărui e-mail pe care îl primiți de la noi.

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

katty

5202 puncte

Panacris

4841 puncte

Rocsi

4199 puncte

RODIMUR

3311 puncte

mirela0911

3310 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
hello@bucataras.ro

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

RETETA RECOMANDATA
Desert prajitura Krem a la Krem