Desert braduti din aluat de biscuiti cu nuca si ciocolata

de Merisor in Prajituri, 15 Dec 2018 | 11028 vizualizari

 

Foarte ușor de preparat acești brăduți din aluat de biscuiți cu nucă și ciocolată, vor fi de efect printre fursecurile de sărbători.
Forma specială pentru brăduți eu am procurat-o online, de pe un site cu ustensile de bucătărie și patiserie.
Rețeta în sine este cea de salam de biscuiți, doar că mărunțim biscuiții bine, ca să putem modela brăduții frumos.
Și, bineînțeles, putem jongla cu ingredientele din interior, după bunul plac.
 

 

INGREDIENTE

  • 450 g biscuiți Petit Beurre
  • 150 g nucă
  • 150 ml lapte
  • 100 g unt
  • 50 g zahăr
  • 50 g ciocolată amăruie
  • 2 linguri gem de caise
  • 1 linguriță cacao
  • 1 linguriță scorțișoară
  • un praf de sare
  • Pentru decor:
  • nucă de cocos
  • ornamente de zahăr și ciocolată
Portii: 16
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert braduti din aluat de biscuiti cu nuca si ciocolata:

Rupem biscuiții în bucăți mai mici, îi punem în vasul robotului și îi mărunțim fin.

Măcinăm nuca, dar nu chiar foarte fin, mai lăsăm și bucățele mai mari, să le simțim când savurăm brăduții. Cel puțin, mie îm place să o simt ronțăind, dar se poate măcina și fin, depinde cum o preferă fiecare.

Punem pe foc laptele cu untul, zahărul, cacaua și ciocolata și amestecăm până când se topesc ingredientele solide.

Biscuiții fiind dulci, compoziția nu mai necesită prea mult zahăr.

De obicei, se prepară cu biscuiți populari, dar eu n-am avut.

Adăugăm și un praf de sare, pentru intensificarea gustului.

Se mai pot adăuga esențele favorite, după stingerea focului. Eu am pus doar scorțișoară.

Amestecăm, într-un vas, biscuiții cu nuca și scorțișoara.

Facem o adâncitură la mijloc și turnăm compoziția de pe foc, fierbinte și bine omogenizată.

Amestecăm bine totul, adăugăm și gemul de caise pentru un plus de gust și omogenizăm bine compoziția.

O lăsăm să se răcească, pentru a nu fi lipicioasă când modelăm brăduții.

Luăm cu mâna, sau cu lingura din compoziție, după ce s-a răcit și o îndesăm bine în forma de brăduți, închisă.

Desfacem forma, iar brăduțul se va desprinde frumos și îl vom așeza pe platou.

Nu este nevoie să ungem forma cu nimic, fiind din plastic, compoziția nu se va lipi de pereții ei.

Procedăm la fel cu fiecare brăduț în parte, apoi îi decorăm după propria imaginație și cu ce avem la îndemână.

Nu ar trebui să ne lipsescă nuca de cocos, ea simbolizând zăpada.

Iar dacă avem nucă de cocos mozaic, brăduții ar arăta foarte bine, ca și cum ar fi împodobiți.

Mie mi-au plăcut acești brăduți din aluat de biscuiți și nucă, sper să vă placă și vouă!

 

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert braduti din aluat de biscuiti cu nuca si ciocolata" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Dressing Vinaigrette - Sosul ideal pentru salate și garnituri

ieri la 08:17

Dovlecei umpluți, la cuptor - Rețeta ușoară și gustoasă

pe 12.06 la 16:35

Aperitiv cu foi de plăcintă, bacon și cașcaval - Rețeta rapidă și savuroasă

pe 12.06 la 10:43

Tartă cu caise și înghețată - Deliciu aromat și răcoritor

pe 11.06 la 10:49

Conopidă cu mousse de feta - Simplă, rapidă și gustoasă

pe 10.06 la 10:32

TOP
utilizatori

oanapl

1017 puncte

Rocsi

188 puncte

mihaelar63

100 puncte

MotanLaOale

51 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Tartă cu caise și înghețată - Deliciu aromat și răcoritor
De zeci de ani, Carte d’Or transformă înghețata într-un ritual de răsfăț premium, inspirat din eleganța deserturilor franțuzești și din plăcerea micilor momente...
Vezi toate rețetele Carte d’Or
Tartă cu caise și înghețată - Deliciu aromat și răcoritor