Desert tort aniversar - 5 ani de bucataras

de Merisor in Torturi, 9 Iul 2017 | 12828 vizualizari

 

Dragii mei bucătărași, au trecut 5 ani frumoși de când sunt alături de voi și m-am gândit să-i serbez cu acest minunat tort aniversar.
Mulțumesc, bucătărașule drăgălaș, pentru că exiști și îmi umpli zilele cu cer senin și voie bună și pentru că m-ai primit cu multă căldură în sânul familiei tale, dar și pentru tot ce mi-ai oferit în acești 5 ani de zile! :X :X
Mulțumesc dragi bucătărași, pentru momentele frumoase petrecute împreună, pentru inspirația rețetelor culinare și pentru că m-ați primit printre voi așa cum ați știut mai bine!
 

 

INGREDIENTE

  • Pentru blat:
  • 8 albușuri
  • 150 g zahăr
  • 150 g nucă măcinată
  • 25 g pesmet
  • 75 g făină
  • un praf sare
  • zeama și coaja de la o lămâie
  • Pentru sirop:
  • 350 ml apă
  • 50 g zahăr
  • 16 ml esență de lămâie(2 fiole)
  • Pentru crema nr. 1:
  • 200 ml frișcă lichidă
  • 200 g lapte condensat
  • 250 g mascarpone
  • 50 g ciocolată amăruie(82%)
  • un praf sare
  • Pentru crema nr. 2:
  • 200 ml frișcă lichidă
  • 200 g caramel condensat(dulce de leche)
  • 250 g mascarpone
  • un praf sare
  • În plus:
  • pișcoturi Savoiardi(18 buc.)
  • 300 ml apă
  • 2 lingurițe cafea
  • 1 linguriță zahăr
  • 2 lingurițe amaretto
  • figurine de ciocolată pentru decor
Portii: 16
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert tort aniversar - 5 ani de bucataras:

Pentru blat, trebuie să scoatem albușurile de la congelator din timp și să le lăsăm să se dezghețe la temperatura camerei.

Presărăm sare peste albușuri și le mixăm până devin foarte spumoase, apoi adăugăm, treptat, zahărul pe care îl transformăm în pudră.

Pe parcursul adăugării zahărului, picurăm și zeama de lămâie, aceasta ajută la obținerea unei bezele ferme, într-un timp mai scurt.

După ce am obținut bezeaua fermă, așa încât, dacă întoarcem vasul invers, aceasta să rămână fixată pe pereții lui, scoatem mixerul și ne folosim de o spatulă.

Măcinăm nuca fin și o amestecăm cu pesmetul, ca să se desfacă bine. Două linguri, mai cu vârf, de pesmet  am pus eu.

Adăugăm, treptat, amestecul de nucă și pesmet peste bezea, coaja de lămâie rasă fin, iar la final, încorporăm făina.

Amestecăm cu spatula, de jos în sus cu mișcări circulare, după fiecare adaos, până se omogenizează bine totul.

Tapetăm forma de copt cu hârtie la bază, iar pereții îi ungem cu ulei și presărăm puțin zahăr pudră peste ei și întindem compoziția de blat cu nucă în ea.

Coacem blatul pentru 30-35 de minute, în cuptorul preîncălzit, la 180 de grade.

Între timp, preparăm și cremele și siropurile.

Pentru crema cu lapte condensat, mixăm frișca, dar nu definitiv, așa cam pentru 3/4 din cât am mixa-o dacă am folosi-o simplă.

Nu o mixăm definitiv de la început, deoarece o vom tot mixa, adăugând și restul ingredientelor.

Adăugăm laptele condensat, omogenizăm crema, apoi adăugăm mascarponele, un praf de sare și din nou omogenizăm.

Și pentru că mi s-a părut crema ceva mai dulce am adăugat și 50 g ciocolată amăruie, dată pe răzătoare.

A avut un mare efect aceasta ciocolată, pentru că nu am dispus-o uniform în cremă, ci am amestecat-o lejer, iar atunci când am servit tortul, crema era într-o parte mai dulce, în alta mai amăruie.

Dăm crema la rece, până când ornăm tortul.

Pentru crema cu dulce de leche, procedăm în același mod: mixăm frișca trei sferturi, adăugăm caramelul condensat, omogenizăm, adăugăm mascarponele, un praf de sare și din nou omogenizăm. Aceasta va fi ceva mai fermă decât prima cremă, pentru că este mai gros caramelul condensat, decăt laptele condensat.

Dăm și această cremă la rece.

Pentru sirop, fierbem apa cu zahărul, iar când se mai temperează, adăugăm esența.

Cafeaua pentru pișcoturi o fierbem la filtru, o îndulcim apoi, dar nu foarte mult, iar când se mai temperează, adăugăm amaretto.

Am folosit pișcoturi, pentru că nu am avut un blat foarte înalt, folosind o formă de copt mai mare, blatul a ieșit mai mic.

Asamblarea tortului.

Secționăm bllatul de tort în două părți pe care le așezăm pe platouri și le însiropăm.

Nouă ne place tortul însiropat bine.

Partea de deasupra blatului o vom așeza la baza tortului, pentru că nu este chiar uniformă.

O încercuim cu pereții detașabili ai formei de copt, direct pe platou.

Întindem 2/3 din crema cu lapte condensat, apoi așezăm pișcoturile trecute ușor prin siropul de cafea și amaretto, răcit, peste pișcoturi întindem 2/3 din crema cu caramel condensat, apoi așezăm partea a doua a blatului și dăm forma la rece pentru 2-3 ore, până se vor întări cremele și se va așeza tortul frumos.

Ornăm tortul aniversar cum ne pricepem, cu cremele oprite și figurinele de ciocolată.

 

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert tort aniversar - 5 ani de bucataras" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (33)

oanapl 1

17.07.2017, 12:25

Waw! Arata minunat! La cat mai multi ani cu multe retete delicioase!

mihaelar63 1

22.07.2017, 15:22

Dar eu unde am fost ???
Felicitari Merisora draguta si gingasa . felicitari pentru tot ce ai impartasit cu noi Si stii tu ca

-Marius- 1

13.12.2017, 20:59

COMENTEAZA

SUNTEM CEI MAI VESELI ȘI ACTIVI BUCATARAȘI
Felicitări!Un email de confirmare a fost trimis pe adresa ta.
Pentru a-ți valida contul, te rugăm sa dai click pe acest link.
Eroare!
Vă rugăm verificați datele introduse și reincercati!
Atentie!
Trebuie să acceptați opțiunile privind protecția datelor.
Atentie!
Aceasta adresa de email este deja in baza noastra de date.

Abonează-te la newsletter și intră în gașca noastră!

Sunt de acord ca datele mele personale să fie stocate și folosite pentru a primi noutăți și oferte comerciale.
Vă asigurăm că informațiile dumneavoastră vor fi păstrate în siguranță și în orice moment vă puteți schimba opinia făcând click pe link-ul de dezabonare din subsolul oricărui e-mail pe care îl primiți de la noi.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Reteta de aperitiv crocant cu sunca si cascaval

pe 16.03 la 09:59

Reteta de snitel crispy, din pulpa de porc, in pesmet

de vasimur 4

pe 15.03 la 18:34

Reteta de placinte cu feta, spanac si marar

de laura_n 7

pe 15.03 la 17:42

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Constelatialeu

4847 puncte

oanapl

1550 puncte

mihaelar63

1439 puncte

madi_marin

1092 puncte

Rocsi

749 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Reteta de tort cu blat umed cu afine, mascarpone si jeleu de capsuni