Gulas de post, din ciuperci si cartofi

de RODIMUR in Mancaruri de post, 11 Apr 2019 | 10130 vizualizari

 

În urmă cu câtva timp am văzut pe net niște rețete de gulaș de post. La prima rețetă am fost puțin mirată, pentru că eram obișnuită ca gulașul să fie pe bază de carne, dar pe urmă am acceptat această denumire. În fapt, eu numeam acest preparat, ”mâncărică” așa cum se zice pe la noi, dar cum denumirea mi se pare cam generală, am adoptat termenul de ”gulaș”. În fine, oricare i-ar fi denumirea, ingredientele sunt cam aceleași și gustul este foarte bun. Încă o rețetă foarte bună de post, pe bază de ciuperci...

 

INGREDIENTE

  • 500 grame de ciuperci
  • 4-5 cartofi
  • 2 cepe
  • 2 căței de usturoi
  • 2 ardei capia
  • ulei de floarea soarelui, pentru călit
  • 200 ml de suc de roșii
  • ierburi și boia de ardei
  • 1 legătură de frunze de pătrunjel verde
  • sare
  • piper
Portii: 4
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Gulas de post, din ciuperci si cartofi:

Se curăță cepele și usturoiul, se spală, se mărunțesc și se călesc ușor, în ulei suficient și la foc mic, până ce se înmoaie.

Se spală ardeii capia, se curăță de cotoare și de semințe, se taie fâșii mai mici și înguste, după care se călesc cu ceapa și usturoiul, care s-au înmuiat deja.

Se curăță ciupercile (eu îndepărtez și pielița de pe pălărioarele ciupercilor), se spală în câteva ape și se taie, în bucăți mai mari, care se pun la călit în cratiță, peste celelalte legume, cu un pahar de apă. Se lasă cratița la foc mic, ca să scadă înăbușit legumele, în suc propriu.

Se adaugă sucul de roșii și se pregătesc cartofii, care se curăță, se spală, se taie în bucăți mai mari și se adaugă în cratiță. Se gătesc legumele înăbușit, la foc mic, până ce mai scade din lichid și cartofii sunt fierți. Atunci se condimentează după gust cu: sare, piper, boia cu ierburi, se pune capacul pe cratiță și după 10 minute ”de odihnă”, gulașul poate fi servit, presărat cu pătrunjel verde tocat.

TIPS-URI

1

Folosiți cartofi roz, care nu se sfărâmă la fiert.

2

La această cantitate de ciuperci, puteți suplimenta cantitatea de cartofi, cu încă 2-3.

3

Nu prăjiți tare ceapa și usturoiul, ca să nu devină amare. Căliți-le doar puțin până se înmoaie și atunci vor da un gust foarte bun mâncării.

4

Faceți gulașul la foc mic, înăbușit (cu capacul pus pe jumătate) ca să se pătrundă bine legumele.

5

Nu amestecați, ca să nu se strivească legumele. Dacă le preparați la foc mic, înăbușit, ele se vor pătrunde și mâncarea va ieși foarte bună.

6

Adăugați condimentele și pătrunjelul tocat, după gust, la sfârșit.

Daca ti-a placut reteta noastra "Gulas de post, din ciuperci si cartofi" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (28)

RODIMUR 1

14.04.2019, 17:56

Mă bucur mult că vă place, doamna Reli! Mulțumesc frumos!

-Licurici- 1

15.04.2019, 07:53

Foarte bun!

RODIMUR 1

15.04.2019, 08:16

Îți mulțumesc frumos, Laura, pentru apreciere!

COMENTEAZA

SUNTEM CEI MAI VESELI ȘI ACTIVI BUCATARAȘI
Felicitări!Un email de confirmare a fost trimis pe adresa ta.
Pentru a-ți valida contul, te rugăm sa dai click pe acest link.
Eroare!
Vă rugăm verificați datele introduse și reincercati!
Atentie!
Trebuie să acceptați opțiunile privind protecția datelor.
Atentie!
Aceasta adresa de email este deja in baza noastra de date.

Abonează-te la newsletter și intră în gașca noastră!

Sunt de acord ca datele mele personale să fie stocate și folosite pentru a primi noutăți și oferte comerciale.
Vă asigurăm că informațiile dumneavoastră vor fi păstrate în siguranță și în orice moment vă puteți schimba opinia făcând click pe link-ul de dezabonare din subsolul oricărui e-mail pe care îl primiți de la noi.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

TOP
utilizatori

Constelatialeu

4384 puncte

laura_n

2312 puncte

Rocsi

1691 puncte

bucatarasa

1554 puncte

Caty

1318 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită

 Am preparat o delicioasă rețetă de Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită.

citeste mai mult
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
RETETA RECOMANDATA
Amestec de legume cu orez prefiert