Perişoare speciale cu sos de ceapă

de madi_marin in Mancaruri cu carne, 31 Aug 2013 | 5200 vizualizari

 

M-am inspirat dintr-unul din numerele mai vechi GoodFood.

 

INGREDIENTE

  • 500 g carne tocată amestec de porc şi vită
  • 2 cârnaţi semi-afumaţi lungi şi subţiri
  • 2 felii de pâine
  • 1 ceapă
  • sare
  • piper
  • pătrunjel
  • Sos :
  • 2 cepe mari
  • 1 conservă de roşii cubuleţe
  • 50 ml vin roşu
  • 1 foaie de dafin
  • usturoi
  • sare
  • piper
  • ulei
Portii: -
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Perişoare speciale cu sos de ceapă:

Se pregăteşte carnea pentru perişoare : se pun în robot în vasul mic cârnaţii tăiaţi bucăţi mai mici şi ceapa. Se toacă, apoi se adaugă peste carnea deja tocată. Pâinea se înmoaie în apă sau lapte şi se scuge bine, apoi se adaugă la compoziţia de carne. Se adaugă sare şi piper din belşug şi pătrunjel tocat mărunt. Se amestecă bine totul şi se lasă la odihnit.

Într-o tavă de cuptor se pune puţin ulei. Se aşează un pat din cepele tăiate julien, apoi se formează perişoare care se pun deasupra, se toarnă vinul şi apa cât să le acopere, usturoi feliat după gust şi foaia de dafin,apoi se dă vasul la cuptor la foc iute.

Când a mai scăzut lichidul, se adaugă conserva de roşii, sare şi piper şi se lasă la foc mai mic până mai scade sosul şi se îngroaşă.

Perişoarele se servesc cu piure sau mămăliguţă.

Poftă bună!

Daca ti-a placut reteta noastra "Perişoare speciale cu sos de ceapă" nu uita sa-i faci un review.
 
Salată cu nectarine caramelizate și brânză gorgonzola

Răsfață-te cu o salată fresh și sofisticată, combinând nectarine caramelizate, brânză gorgonzola și... citeste mai mult

Salată cu nectarine caramelizate și brânză gorgonzola
Cum să recunoști un ulei de măsline de calitate
citeste mai mult
Cum să recunoști un ulei de măsline de calitate
RETETA RECOMANDATA
Perisoare in sos de rosii