Piept de pui cu roșii și mozzarella la cuptor

de Merisor in Pui, 16 Feb 2020 | 2870 vizualizari

 

Piept de pui cu mozzarella și roșii, un preparat pe care îl adori instant.
Pregătit în acest mod, pieptul de pui este fraged și suculent, foarte aromat de la busuioc și oregano, iar sosul este pur și simplu delicios.
  Nici cei mai mofturoși copii nu pot refuza așa ceva!

 

INGREDIENTE

  • 4 jumătăți piept de pui
  • sare și piper
  • 2 linguri ulei de măsline
  • 200 gr mozzarella
  • 250 gr roșii cherry
  • 1 linguriță oregano uscat
  • 3-4 linguri suc de roșii
  • frunze de busuioc
Portii: 4
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Piept de pui cu roșii și mozzarella la cuptor:

Presărăm sare și piper peste bucățile din piept de pui și le rumenim pe ambele părți, în tigaia încinsă, unsă cu foarte puțin ulei. Nu le lăsăm decât 1-2 minute pe fiecare parte, pentru a le sigila.

Între timp, spălăm frunzele de busuioc, feliem roșiile în rondele mai subțiri, la fel și mozzarella. Eu am avut mini mozzarella și am tăiat bucățile în două.

Amestecăm uleiul de măsline cu sare, piper și oregano.

Crestăm pieptul de pui din loc în loc, creând niște buzunărașe: 4-5 la fiecare bucată.

Cu o pensulă, ungem interiorul crestăturilor cu uleiul aromat, dar și pe deasupra bucăților din piept de pui.

Introducem în toate crestăturile câte o frunză de busuioc, felii de mozzarella în unele și felii de roșii în celelalte.

Așezăm bucățile din piept de pui, împănate cu roșii și mozzarella într-o formă termorezistentă.

Adăugăm în formă restul de ulei aromat, sucul de roșii, mozzarella rămasă și roșiile rămase.

Dăm forma de copt la cuptorul preîncălzit la 200 de grade, pentru 20 de minute, sau până când pieptul de pui este pătruns și frumos gratinat.

Îl servim cu sosul în care s-a preparat, alături de garnitura preferată.

TIPS-URI

1

A nu se folosi roșii foarte coapte, pentru că se vor deshidrata și vor lăsa mult suc!

2

Puteți adăuga și un cubuleț de unt în uleiul aromatizat, va da mai multă cremozitate pieptului de pui!

Daca ti-a placut reteta noastra "Piept de pui cu roșii și mozzarella la cuptor" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

TOP
utilizatori

laura_n

3385 puncte

Rocsi

2610 puncte

Constelatialeu

2522 puncte

Catalina L

1978 puncte

oanapl

1227 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!

Cum prepari acasă o rețetă delicioasă de Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!

citeste mai mult
Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
RETETA RECOMANDATA
Pui cu ciuperci si cartofi fierti