Portocale înghețate

de Catalina L in Dulciuri, 27 Dec 2015 | 736 vizualizari

 

Un desert lejer si parfumat.
Portocalul are origine în India, Pakistan, Vietnam, sud estul Chinei și a fost adus de arabi în occident. În sanscrită se numea nâranga (probabil de origine darvidică, nu ariană; în tamilă naru înseamnă parfum. Din India a trecut în Arabia unde se numea naranj și apoi în sudul Franței, numit naurange (pronunțat noránsh)
Apoi în engleză și franceză s-a transformat în orange. Nu în toate limbile se folosește acest nume, în olandeză se numește „sinaasappel” „măr chinezesc”, iar în română, portocală.
În limba română denumirea pomului fructifer portocal provine de la denumirea fructului său, portocală, împrumutată din limba greacă modernă, portokálli, în alfabetul grec, πορτοκάλι, „portocală”.  Toate cuvintele provenite din această denumire (de exemplu „portakal” în limba turcă sau „portacola” în limbile italice de sud precum siciliana și dialectul din Abruzzo) au ca origine cuvântul arab البرتقال (portogal), care el însuși apare în sec. VIII în Spania musulmană, referindu-se inițial la gurile râului Duero, de la care se trage și numele țării Portugalia. 
Această denumire provine din limba latină târzie portus calles : „liman unde navele pot fi trase pe uscat” și este atestată în secolul VI.
(sursa : Wikipedia)

 

INGREDIENTE

  • 2 portocale netratate
  • 1 clementina
  • 80 g zahăr pudră
  • 1 albuș de ou
  • 12 cl de apa
Portii: 2
Timp de preparare: sub 30 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Portocale înghețate:

Se spală fructele.


Taiati capacul la porocale si scoateti sucul si pulpa.


Rezervați portocalele și capacelele la frigider.


Radeti coaja clementinei.


Sucul si pulpa le strecurati printr-o sita apasand bine.


Turnati sucul obtinut intro cratita, puneti pulpa fructelor presata, zaharul, apa si coaja clementinei.


Se pune la fiert, amestecand pentru ca zaharul sa se dizolve bine.


Cand incepe sa clocoteasca luam de pe foc si lasam sa se raceasca.


Cand compozitia s-a racit o amestecam cu albusul batut spuma.


Punem la congelator intr-un recipient pentru cel putin 4 ore (amestecati compozitia de 2-3 ori).


Umplem portocalele cu compozitia inghetata, puneti capacul si le puneti la congelator.


Le scoateti 1/4 oră înainte de a servi.


Le puteti taia in 4.



Pofta Buna !!!

 

TIPS-URI

1

Le scoateti din congelator 1/4 oră înainte de a servi.

Daca ti-a placut reteta noastra "Portocale înghețate" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

Recomandari electrocasnice

Storcator citrice

- 25 %
199.99 lei
149.99 lei
TRANSPORT GRATUIT
pentru comenzi mai mari de 100 de lei
PLATA IN RATE FARA DOBANDA
pana la 12 rate

COMENTARII (7)

Zamfira 1

27.12.2015, 19:35

Xandrinne 1

28.12.2015, 08:58

miki_a 1

28.12.2015, 23:38

Imi place reteta ta!!! Bravo!!!

COMENTEAZA

Portia de lumina

Cer variabil

Cer variabil

„Astăzi cerul va fi variabil”, cam aşa anunţa o prezentatoare la tv, arătând spre nicăieri către o hartă plină de simboluri ce punctau ici-colo câte un loc peste care musai ar fi trebuit să treacă soarele majestuos ori, după caz...

Mai aveti lumina?

Mai aveti lumina?

„Mai aveţi lumină”? Da, chiar, mai aveţi? Eu vă întreb asta pentru că am fost întrebat la rându-mi, dar nu într-o beznă de necunoaştere, ci în zorii unei zile ce taman se întrupa din lumina unei nopţi plină de lumină...

SUNTEM CEI MAI VESELI ȘI ACTIVI BUCATARAȘI
Felicitări!Un email de confirmare a fost trimis pe adresa ta.
Pentru a-ți valida contul, te rugăm sa dai click pe acest link.
Eroare!
Vă rugăm verificați datele introduse și reincercati!
Atentie!
Aceasta adresa de email este deja in baza noastra de date

Abonează-te la newsletter și intră în gașca noastră!

TOP
utilizatori

Lau

Lau 9

13340 puncte

oanapl

9380 puncte

Rocsi

5980 puncte

vasimur

4160 puncte

mirela0911

4100 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
hello@bucataras.ro

Dorada regala prajita la tigaie
  • 14

    MA

  • 15

    MI

  • 16

    J

  • 17

    V

  • 18

    S

  • 19

    D

  • 20

    L

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Gogosi cu scortisoara

ieri la 20:31

Mini tarte cu crema de vanilie si fructe

ieri la 20:30

Linte cu carnati cabanos

de Ina 7

ieri la 20:25

Placinta cu branza dulce

ieri la 20:23

RETETA RECOMANDATA
Clatite pufoase cu afine