Sarmalute in foi de vita

de vasimur in Mancaruri cu carne, 17 Iun 2018 | 18626 vizualizari

 

Există multe rețete de sarmaluțe în foi de viță, acrite cu roșii sau bulion, cu lămâie sau borș. Eu fac sărmăluțe în foi de viță de obicei prin iunie, când vița de vie este tânără. Se pot face și cu frunze de viță de vie puse la borcan sau congelate. În locul frunzelor de viță de vie puteți folosi stevie, podbal, frunze de tei sau de gulii.
În funcție de zona geografică și de tradiții (sau limitări religioase), aceste sărmaluțe în foi de viță pot fi umplute cu carne de porc, vită, pasăre sau miel în amestec cu orez, ceapă, verdețuri (mărar, pătrunjel verde) sau se pot prepara doar cu orez și ingrediente vegetale: stafide, cereale pisate, nuci etc.
Eu le fac umplutura exact ca la ardeii umpluți sau ca la sarmalele obișnuite (în foi de varză).
Frunza de viță de vie este acrișoara așa că o anumită doza de acreală vine chiar din foile de viță de vie, ea fiind suplimentată în general cu zeamă de lămâie, zeamă de la murături (moare de la varză), suc de roșii sau borș.
Din ingredientele de mai jos au rezultat 44 bucăți de sărmăluțe în foi de viță!

 

INGREDIENTE

  • 45-50 frunze de viță de vie
  • 1 kg carne de porc, tocată (sau în amestec cu vită)
  • 1 ceapă mare (sau 2 mai mici)
  • 2/3 de ceașcă cu orez (cca 100 g)
  • 3-4 linguri de ulei de floarea soarelui pentru călit ceapa
  • 100-150 ml suc de roşii (sau 2 linguri pastă de roşii)
  • sare după gust
  • piper după gust
  • boia de ardei dulce după gust
  • 1 legatură de pătrunjel verde (opțional)
  • 450-500 ml borş (sau moare de la varză)
  • 1 lămâie (opțional)
  • 100-150 ml smântână
Portii: 11
Timp de preparare: sub 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Sarmalute in foi de vita:

Prepararea foilor de viță de vie

Foile de viță de vie se aleg cât mai fragede și mai rotunjite pentru a înveli mai ușor sarmalele.

Dacă aveți frunze proaspete este suficient să le spălati cu apa rece, să le tăiați codițele și apoi să le opăriți în apă clocotită pentru câteva secunde. Își vor schimba culoare și se vor înmuia. La fel procedați și cu frunzele de gulie, ștevie, tei sau podbal. Eu am folosit frunze de viță de vie congelate, deoarece voiam să termin rezerva din congelator.

Preparare umplutură

Eu cumpăr carne de porc (pulpa sau costiță dezosată, mai grasa) pe care o toc acasă. Grasimea din carne face sarmalele mai fragede și mai suculente. Sarmalele cu carne slabă, de vită sau pui, vor iesi mai tari și mai îndesate.

Alegem orezul, îl spălăm bine și-l punem la scurs, într-o sită. Curățăm și spălăm ceapa, după care o tocăm mărunt. 

Într-o tigaie, călim ceapa  împreună cu orezul și sucul de roșii (sau pastă de roșii), în puțin ulei încins, nu mai mult de 4-5 minute, fără să le rumenim. Dăm tigaia deoparte și lăsăm să se răcească compoziția.

Tocăm mărunt pătrunjelul verde.

În castronul cu carne tocată punem (opțional verdeața tocată) orezul și ceapa călite și condimentăm cu sare, piper și boia de ardei dulce, după gust. Amestecăm bine ingredientele și lăsăm puțin la rece, ca să se întrepătrundă gusturile.

Învelirea sarmalelor

Întindem frunzele de viță pe un tocător sau pe o planșetă, cu partea cu nervurile în sus (astfel sarmalele vor fi netede și frumoase). Pe fiecare frunză de viță punem câte o lingură de compozitie. Rulăm apoi cu grijă sarmalele, dându-le o formă cilindrică și având grijă să se închidă bine capetele acestora.

Fierberea sarmalelor

Alegem o oală potrivită și pe fundul ei punem câteva frunze de viță de vie, neumplute, tăiate fâșii sau întregi, ca să nu se prindă sarmalele. Punem sarmalele în oală și turnăm borș (apă, zeamă de lămâie sau moare de la varză), cât să le acopere. Pentru ca sarmalele să stea scufundate în lichid, se pot acoperi cu o farfurioară sau cu un capac, ca să le apese.

Sarmalele în foi de viță se fierb la foc mediu sau mic, mai bine de 60 minute. Se completează cu apă, dacă scade prea mult. Se gustă și când sunt fierte, se oprește și se pune capacul. Se lasă la răcit.

Servirea sarmalelor

Sărmăluțele în foi de viță sunt fragede și aromate! Se servesc cu smântână și cu verdeață tocată, dacă vă place. Sunt foarte gustoase și reci, la temperatura camerei sau chiar scoase din frigider.

Poftă bună!

TIPS-URI

1

Alegeți frunzele de viță de vie cât mai fragede și mai rotunjite pentru a înveli mai ușor sarmalele.

2

Dacă nu aveți frunze proaspete, puteți folosit frunze de viță congelate sau conservate la borcan, cu sare neiodată.

3

Folosiți carne de porc mai grasă și sărmăluțele în foi de viță vor fi fragede și mai suculente.

4

Dacă doriți, puteți să puneți 1-2 ouă, în compoziția pentru sarmale.

5

Serviți sarmalele cu smântână și cu verdeață tocată, dacă vă place.

6

Sunt foarte gustoase și reci, la temperatura camerei sau chiar scoase din frigider.

7

Dacă nu aveți frunze de viță de vie, puteți folosi stevie, podbal, frunze de tei sau de gulii.

Daca ti-a placut reteta noastra "Sarmalute in foi de vita" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Chiftelute in sos de rosii, o reteta gustoasa si rapida

de laura_n 7

ieri la 20:19

Snitel pane din piept de pui cu parmeza

de Caty 2

ieri la 14:16

Cotlet de miel preparat la cuptor sau la gratar

ieri la 12:15

TOP
utilizatori

Constelatialeu

4384 puncte

laura_n

2312 puncte

Rocsi

1691 puncte

bucatarasa

1554 puncte

Caty

1318 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită

 Am preparat o delicioasă rețetă de Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită.

citeste mai mult
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
RETETA RECOMANDATA
Sarmale in foi de vita