Supa de legume, cu perisoare de cașcaval

de RODIMUR in Supe, 8 Mar 2019 | 6444 vizualizari

 

Doream să fac acest gen de supă de mult timp, de când am găsit ceva similar pe net. Erau alte ingrediente, iar perișoarele erau numite ”găluște”. Mie mi se pare că atât aspectul, cât și procedeul de preparare amintește mai mult de perișoare, decât de găluște, de aceea le-am denumit astfel.
Mărturisesc că am avut emoții că s-ar putea destrăma perișoarele, la fiert, așa că le-am fiert la foc mic și le-am urmărit îndeaproape. Bucurie mare! Nu numai că nu s-au deformat/destrămat deloc, dar au un gust excepțional și au împrumutat și supei ceva plăcut din gustul lor... Excelentă idee pentru o ultimă supă de frupt/de dulce, înainte de intrarea în Postul Mare!
Din ingredientele de mai jos am făcut o oală de 4 litri de supă.

 

INGREDIENTE

  • 4 morcovi
  • 2 pătrunjei
  • 1/2 țelină
  • 2 roșii
  • 4 cartofi roz
  • 1 ceapă
  • 4 căței de usturoi
  • ulei de floarea soarelui pentru călit
  • 1 legătură de frunze de pătrunjel
  • sare fină
  • piper
  • Pentru perișoare:
  • 100 grame de cașcaval
  • 75 grame de unt
  • 100 grame de făină albă
  • 1 ou
  • sare fină
  • ulei de floarea sorelui, pentru modelat perișoarele
Portii: 8
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Supa de legume, cu perisoare de cașcaval:

Se amestecă bine cașcavalul, răzuit fin: cu oul, untul și sarea. Când amestecul este omogen, se încorporează treptat făina. Compoziția rezultată se pune într-o folie alimentară și se dă la frigider, pentru 30 de minute.

Între timp, se pregătesc celelalte ingrediente. Se curăță rădăcinoasele (morcovii, pătrunjeii și țelina) se spală, se taie în forma dorită și se pun la fiert în oala de supă, cu 3 litri de apă. Când se ridică spumă deasupra, se culege și se aruncă. Se completează cu apă caldă, când scade.

Se curăță ceapa și usturoiul, se spală, se taie mărunt și se călesc la foc mic, în ulei suficient, până se înmoaie.

Se spală roșiile, se taie cubulețe și se călesc în aceeași tigaie, cu ceapa și roșiile. Se lasă tigaia la foc mic, până mai scade puțin lichidul lăsat de roșii.

Se curăță cartofii, se spală și se taie cubulețe.

Când rădăcinoasele sunt aproape fierte, se adaugă și cartofii la fiert, iar la puțin timp,  legumele călite.

Se scoate compozița de cașcaval din frigider și cu mâinile unse de ulei, se fac biluțe (perișoare) mici, care se lasă în așteptare, până sunt gata toate, pe o farfurie unsă cu ulei.

Când cartofii sunt aproape fierți, se oprește focul de la aragaz și se pun perișoarele în supă, una câte una. Apoi se dă iarăși oala cu supă la fiert, dar la foc mic, pentru 15 minute.

Între timp se aleg frunzele de pătrunjel, se spală și se toacă mărunt.

Când supa este gata, se condimentează cu sare și piper, se presară pătrunjelul tocat și se oprește focul de la aragaz. Se pune capacul pe oală și supa se servește după ce ”s-a odihnit” timp de 10-15 minute.

TIPS-URI

1

Folosiți cartofi roz, care fierb bine și nu se sfărâmă ușor.

2

Tăiați cartofii în cubulețe mici, cât încap într-o lingură, ca să nu fiți nevoiți să-i tăiați în farfurie.

3

Nu prăjiți tare ceapa și usturoiul, ci înmuiați-le doar puțin, ca să rămână dulci.

4

Lăsați compoziția cu cașcaval timp de 30 de minute la frigider, înainte de a face perișoarele/biluțele.

5

Adăugați cartofii la fiert atunci când rădăcinoasele sunt aproape fierte.

6

Faceți perișoarele cu mâinile umezite puțin în ulei și lăsați-le în așteptare pe o farfurie unsă, de asemenea, cu puțin ulei.

7

Adăugați perișoarele în supă atunci când cartofii sunt aproape fierți.

8

Luați oala de pe foc atunci când adăugați perișoarele de cașcaval, una câte una.

9

Fierbeți perișoarele la foc mic, timp de 15 minute.

10

Presărați pătrunjel tocat la sfârșit, când ați luat oala de pe foc.

11

Serviți supa după ce ”s-a odihnit” timp de 10-15 minute.

Daca ti-a placut reteta noastra "Supa de legume, cu perisoare de cașcaval" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (20)

RODIMUR 1

13.03.2019, 11:27

Mulțumesc, Dantes!

Sidy 1

14.06.2019, 14:39

O supa delicioasa de care mi-ai facut pofta. Sigur am sa o fac... :

RODIMUR 1

17.06.2019, 18:58

Sidy, mulțumesc frumos, cu toată considerația, pentru apreciere! Într-adevăr, este foarte bună și ne-am bucurat de ea, cu atât mai mult cu cât am avut emoții, înainte de preparare...!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Limonada a la Cleme - reteta racoritoare si plina de vitamine

pe 02.05 la 20:10

Carrot cake reteta de tort de morcovi cu crema de branza

pe 02.05 la 14:02

Plăcinte cu carne - aperitiv gustos cu carnea rămasă

pe 02.05 la 11:25

Tiramisu la pahar cu cozonac - Rețeta unui desert ușor și delicios

pe 02.05 la 10:57

TOP
utilizatori

laura_n

3385 puncte

Rocsi

2610 puncte

Constelatialeu

2522 puncte

Catalina L

1978 puncte

oanapl

1227 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!

Cum prepari acasă o rețetă delicioasă de Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!

citeste mai mult
Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
RETETA RECOMANDATA
Supa de rosii cu legume