Supa de pui cu galuste de gris

de RODIMUR in Supe, 7 Mai 2017 | 6048 vizualizari

 

Supa de pui este o mâncare ușoară, foarte apreciată de multă lume. Ea se servește cu tăieței sau cu găluște de gris.
Preferata mea este supa de pui cu găluște de gris.
De regulă, cumpăr câte doi pui din care fac trei feluri de mâncare: din pulpe și din piept, fac două feluri principale, iar din celelalte părți ale puilor, prepar o gustoasă și consistentă supă de pui cu găluște.
Ingredientele de mai jos, sunt pentru o oală de supă de 4 litri.

 

INGREDIENTE

  • carne de la doi pui, fără pulpe și piept (spate, coșul pieptului și aripi)
  • 2 morcovi
  • 2 pătrunjei
  • 1 țelină
  • 1 ceapă
  • 4-5 căței de usturoi
  • sare
  • boabe de piper
  • 1 linguriță rasă de Vegeta
  • apă
  • frunze de pătrunjel
  • pentru găluște:
  • 3 ouă
  • 9 linguri de gris
  • sare
Portii: 8
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Supa de pui cu galuste de gris:

Se tranșează cei doi pui și se pregătesc pentru supă: coșul pieptului, spatele și aripile. Se spală carnea și se pune la fiert. Pe măsură ce carnea fierbe, se culege spuma și se aruncă.

Între timp, se curăță și se spală legumele. Se spală și se taie mărunt frunzele de pătrunjel.

Când carnea a fiert (nu durează mult, pentru că puiul are o carne fragedă) se strecoară supa și se pune din nou la fiert cu morcovii, pătrunjeii, țelina, ceapa întreagă, cățeii de usturoi și boabele de piper.

După două-trei clocote, se scoate ceapa și usturoiul și se oprește focul de la aragaz, pentru a face găluștele în supă.

Cele trei ouă se bat bine cu o furculiță, se sărează, după gust și se adaugă cele 9 linguri de gris (câte 3 linguri pentru fiecare ou). Când acest amestec este uniformizat bine, se fac găluștele cu lingura umezită în supă, ca să nu se prindă de ea și se lasă ușor în oală.

Se dă oala cu supă din nou la fiert, la foc mic, până se fierb găluștele. Adăugați apă în oală, pe măsură ce scade, prin fierbere. Culegeți spuma care se mai poate forma și aruncați-o, având grijă să nu aruncați și grăsimea de pui care se ridică la suprafață și care va da supei un gust bun și un aspect frumos.

Se adaugă sare, după gust și lingurița rasă de Vegeta. Se mai dă un ultim clocot și supa este gata.

Verdeața se presară în farfurie, după cum dorește fiecare.

TIPS-URI

1

Carnea se pune la fiert la foc iute, iar când începe să fiarbă, se face focul mic, pentru a nu se tulbura supa. O supă bună are zeama limpede.

2

Cine vrea, poate adăuga în supă, la ultimul clocot, carnea aleasă de pe bucățile fierte (fără piele și zgârciuri). Astfel, supa va fi mai consistentă.

3

De regulă, legumele rămân în supă (mai ales că îi dau și un aspect frumos, prin coloritul lor) cu excepția cepei și a usturoiului. Acestea dau un gust bun supei, dar trebuie scoase de la fiert după două-trei clocote, pentru că pot tulbura supa.

4

Cui nu-i plac legumele fierte în supă, le poate scoate și servi lângă un rasol sau le poate folosi la compoziția de salată boeuf.

5

Dacă se respectă recomandările (3 linguri de gris la 1 ou) și dacă le veți fierbe suficient, găluștele vor ieși pufoase și bune și nu veți avea nevoie de alte adaosuri. Dacă totuși, vă temeți că vor rămâne tari, fierbeți găluștele la foc mic, sau potrivit cu oala semiacoperită cu un capac (nu acoperiți de tot oala, pentru că va da pe dinafară!)

Daca ti-a placut reteta noastra "Supa de pui cu galuste de gris" nu uita sa-i faci un review.
SUNTEM CEI MAI VESELI ȘI ACTIVI BUCATARAȘI
Felicitări!Un email de confirmare a fost trimis pe adresa ta.
Pentru a-ți valida contul, te rugăm sa dai click pe acest link.
Eroare!
Vă rugăm verificați datele introduse și reincercati!
Atentie!
Trebuie să acceptați opțiunile privind protecția datelor.
Atentie!
Aceasta adresa de email este deja in baza noastra de date.

Abonează-te la newsletter și intră în gașca noastră!

Sunt de acord ca datele mele personale să fie stocate și folosite pentru a primi noutăți și oferte comerciale.
Vă asigurăm că informațiile dumneavoastră vor fi păstrate în siguranță și în orice moment vă puteți schimba opinia făcând click pe link-ul de dezabonare din subsolul oricărui e-mail pe care îl primiți de la noi.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Reteta de aperitiv crocant cu sunca si cascaval

pe 16.03 la 09:59

Reteta de snitel crispy, din pulpa de porc, in pesmet

de vasimur 4

pe 15.03 la 18:34

Reteta de placinte cu feta, spanac si marar

de laura_n 7

pe 15.03 la 17:42

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Constelatialeu

4847 puncte

oanapl

1550 puncte

mihaelar63

1439 puncte

madi_marin

1092 puncte

Rocsi

749 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Supa de pui cu galuste