Aperitiv batoane de cartofi cu cascaval, la cuptor

de RODIMUR in Aperitive / Garnituri, 3 Dec 2020 | 996 vizualizari

 

Am făcut zilele trecute aceste batoane de cartofi cu cașcaval, la recomandarea băiatului nostru mai mare, care a mâncat așa ceva în Spania și le-a apreciat foarte mult. Mi-a trimis și rețeta, dar am schimbat câte ceva din ingrediente și chiar modul de preparare. Inițial am vrut să adaug și un ou, dar mi s-a atras atenția că rețeta nu conține așa ceva, așa că am renunțat. Apoi, mi s-a părut că se adaugă prea mult amidon alimentar și am redus cantitatea la jumătate. În sfârșit, la prăjire am constatat că batoanele absorb prea mult ulei și că topirea cașcavalului la căldură le înmoaie (de fapt, la asta chiar mă așteptam). Așa că am făcut numai câteva batoane la tigaie, în ulei, după care pe celelalte le-am preparat la cuptor, ceea ce s-a dovedit, până la urmă o idee bună și sănătoasă. Și mai puțin cronofagă... Iar soțului meu i-au plăcut atât de mult încât s-au terminat imediat după ce s-au făcut...
 

 

INGREDIENTE

  • 500 grame de cartofi
  • 80-100 grame de cașcaval
  • 2-3 linguri de amidon alimentar
  • oregano
  • sare
  • piper
  • 1 legătură de pătrunjel tocat (mărar)
  • făină albă, pentru modelat
Portii: 2
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Aperitiv batoane de cartofi cu cascaval, la cuptor:

Cartofii se curăță, se spală, se taie cubulețe și se pun la fiert cu apă sărată.


Cât timp fierb cartofii, se răzuiește cașcavalul și se pregătește pătrunjelul tocat.


Când cartofii sunt fierți, se strecoară de apă și se pasează. Se adaugă: cașcavalul răzuit fin și pătrunjelul tocat. Se condimentează, după gust, cu sare, piper și oregano.


Se amestecă bine, pentru omogenizare, apoi se ia câte o lingură de compoziție, se dă prin făină albă și apoi se formează batoane cam de 15-16 cm lungime, care se depun în tava în care s-a pus în prealabil hârtie de copt.


Când sunt făcute toate batoanele, se dă tava la cuptor la temperatură medie. Din când în când se scoate tava și se întorc batoanele, ca să se rumenească uniform peste tot.


Se servesc calde, cu iaurt gras, sau cu legume proaspete (roșii, salată...).

TIPS-URI

1

Alegeți cartofi albi, care fiind sfărâmicioși, se pasează mai bine.

2

Răzuiți fin cașcavalul.

3

În loc de amidon alimentar, puteți folosi făină albă.

4

În loc de pătrunjel tocat, puteți folosi mărar.

Daca ti-a placut reteta noastra "Aperitiv batoane de cartofi cu cascaval, la cuptor" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

Recomandari pentru tine si casa ta

PLATA IN RATE FARA DOBANDA
pana la 12 rate

COMENTARII (35)

RODIMUR 1

11.12.2020, 08:01

Mulțumesc frumos, Găbytza!

Rahela Velicu 1

28.12.2020, 15:09

Sigur sunt foarte gustoase!

RODIMUR 1

28.12.2020, 15:45

Mulțumesc frumos, Mimi!

COMENTEAZA

SUNTEM CEI MAI VESELI ȘI ACTIVI BUCATARAȘI
Felicitări!Un email de confirmare a fost trimis pe adresa ta.
Pentru a-ți valida contul, te rugăm sa dai click pe acest link.
Eroare!
Vă rugăm verificați datele introduse și reincercati!
Atentie!
Trebuie să acceptați opțiunile privind protecția datelor.
Atentie!
Aceasta adresa de email este deja in baza noastra de date.

Abonează-te la newsletter și intră în gașca noastră!

Sunt de acord ca datele mele personale să fie stocate și folosite pentru a primi noutăți și oferte comerciale.
Vă asigurăm că informațiile dumneavoastră vor fi păstrate în siguranță și în orice moment vă puteți schimba opinia făcând click pe link-ul de dezabonare din subsolul oricărui e-mail pe care îl primiți de la noi.

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

mihaelar63

6801 puncte

katty

5273 puncte

mirela0911

4925 puncte

Rocsi

4319 puncte

RODIMUR

2677 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
hello@bucataras.ro

Piept de pui umplut
  • 09

    S

  • 10

    D

  • 11

    L

  • 12

    MA

  • 13

    MI

  • 14

    J

  • 15

    V

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

RETETA RECOMANDATA
Baghete cu bacon si cascaval