Desert tort aniversar, cu nasturei de ciocolata

de RODIMUR in Torturi, 4 Oct 2021 | 3124 vizualizari

 

Nu știu cum se întâmplă în cazul altora, dar la noi, când este vorba să fac un tort de ziua mea și mai am vreo câteva feluri de mâncare de preparat, atunci din lipsă de timp, trebuie să fac repede desertul, nu pot sta să-l dichisesc iar pe primul plan este calitatea lui gustativă și, în fapt, să existe. La fel s-a întâmplat și anul acesta, când dacă la preparare am alocat timpul necesar (altfel puteam să dau greș) pentru decor mi-au rămas doar 10-15 minute, înainte ca musafirii să intre în casă. Așa că soluția a fost să decorez cu pepite de ciocolată, pe care invitații cei mici le-au numit ”năsturei de ciocolată”. Așa că astfel i-a rămas numele tortului. Faptul că tortul a fost preparat în iulie, iar rețeta apare abia acum, este dovada elocventă că timpul îmi este potrivnic adeseori. Cu toate acestea, tortul meu cu năsturei de ciocolată a fost delicios și unanim apreciat.

 

INGREDIENTE

  • Pentru blat:
  • 6 ouă
  • 150 grame de zahăr tos
  • 100 grame de făină
  • 1 plic de zahăr vanilinat
  • 1 praf de sare
  • 1-2 linguri de cacao
  • Pentru cremă:
  • 500 grame de mascarpone
  • Pentru frișcă:
  • 500 grame de smântână naturală
  • 200 grame de zahăr pudră
  • 1 praf de sare extrafină
  • 1 plic de zahăr vanilinat
  • Pentru sirop:
  • 4 linguri de zahăr tos
  • 150 ml de apă
  • esență de rom
  • Pentru decor:
  • 1 linguriță de cacao
  • pepite de ciocolată (albe și negre)
  • ornamente decor
Portii: 12
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert tort aniversar, cu nasturei de ciocolata:

Mai întâi se face blatul, cu o zi înainte. Se separă albușurile de gălbenușuri și se mixează cu un praf de sare extrafină, până ce încep să ia volum. Atunci se adaugă zahărul tos și cel vanilinat, puțin câte puțin și se mixează întruna. Se adaugă pe rând și gălbenușurile, mixându-se continuu și când nu se mai simte zahărul, se adaugă făina ”în ploaie”. Se amestecă ușor, pentru uniformizare și apoi se toarnă compoziția în forma de copt blaturi. Se dă la cuptor, la foc mediu, până ce blatul crește și se rumenește frumos. Atunci se mai lasă 10 minute în cuptorul cu ușa deschisă și apoi, după ce se acomodează cu temperatură de afară, se scoate tava. Blatul se taie a doua zi, sau măcar după ce s-a răcit complet.

Pentru cremă se face mai întâi frișca mixând smântâna proaspătă cu un praf de sare și apoi cu zahărul pudră și cel vanilinat, adăugat puțin câte puțin. Când frișca este bine legată se dă la rece.

Se mixează puțin crema de mascarpone și apoi se încorporează frișca. Se mixează până ce rezultă o cremă pufoasă și omogenă.

Pentru însiroparea blatului se face  la foc iute un sirop din apă și zahăr, iar când se leagă ușor, se ia de pe aragaz, se lasă la răcorit și apoi se adaugă esența de rom.

Blatul se taie în 2-3 straturi, a doua zi, sau când s-a răcit total. Se însiropează pe rând fiecare strat de blat, se unge cu cremă și la urmă se îmbracă tortul de jur îmrprejur cu un strat generos de cremă. Se decorează după cum preferă fiecare.

 

TIPS-URI

1

Ingredientele trebuie să fie la temperatura camerei, pentru ca blatul să crească frumos.

2

Blatul se taie a doua zi, sau măcar după ce s-a răcit complet.

3

Pentru frișcă folosiți smântână rece, grasă și naturală.

4

Nu mixați frișca prea mult, ca să nu se transforme în unt dulce.

5

Nu este obligatoriu să însiropați blatul, dar tortul este mult mai bun dacă este însiropat.

6

Țineți frișca la frigider, până ce mixați și mascarponele. Apoi, amestecați-le și dați crema din nou la frigider, până la prepararea tortului.

7

Țineți tortul la rece, până ce se termină.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert tort aniversar, cu nasturei de ciocolata" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (10)

Rocsi 1

05.10.2021, 20:37

Cu siguranta musafirii au fost foarte incantati de acest tort delicios!

dantes 1

08.10.2021, 10:19

Delicios!

mirela0911 1

10.10.2021, 20:05

Frumos tort!

COMENTEAZA

SUNTEM CEI MAI VESELI ȘI ACTIVI BUCATARAȘI
Felicitări!Un email de confirmare a fost trimis pe adresa ta.
Pentru a-ți valida contul, te rugăm sa dai click pe acest link.
Eroare!
Vă rugăm verificați datele introduse și reincercati!
Atentie!
Trebuie să acceptați opțiunile privind protecția datelor.
Atentie!
Aceasta adresa de email este deja in baza noastra de date.

Abonează-te la newsletter și intră în gașca noastră!

Sunt de acord ca datele mele personale să fie stocate și folosite pentru a primi noutăți și oferte comerciale.
Vă asigurăm că informațiile dumneavoastră vor fi păstrate în siguranță și în orice moment vă puteți schimba opinia făcând click pe link-ul de dezabonare din subsolul oricărui e-mail pe care îl primiți de la noi.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Reteta de aperitiv crocant cu sunca si cascaval

pe 16.03 la 09:59

Reteta de snitel crispy, din pulpa de porc, in pesmet

de vasimur 4

pe 15.03 la 18:34

Reteta de placinte cu feta, spanac si marar

de laura_n 7

pe 15.03 la 17:42

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Constelatialeu

4847 puncte

oanapl

1550 puncte

mihaelar63

1439 puncte

madi_marin

1092 puncte

Rocsi

749 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Tort fluture