Ficat de curcan, cu ceapa si rosii, la tigaie

de RODIMUR in Curcan, 11 Aug 2019 | 10511 vizualizari

 

De la alt preparat, mi-au rămas două bucăți mărișoare de ficat de curcan, adică  patru lobi și rapid am preparat o cină gustoasă și îmbietoare. N-am vrut să prăjesc ceapa, așa că am fiert-o înăbușit, ca la ostropel, iar cartofii natur au fost cea mai bună garnitură, alături de sosul scăzut.

 

INGREDIENTE

  • 2 bucăți de ficat de curcan (4 lobi)
  • 2 cepe galbene, medii
  • 5-6 căței de usturoi
  • 1 roșie mare
  • 3-4 linguri de ulei de floarea soarelui
  • 100-150 ml de supă concentrată (sau apă)
  • sare
  • piper
  • oregano
  • 1 legătură de frunze de pătrunjel
  • Garnitură:
  • 2 cartofi roz, mari
Portii: 2
Timp de preparare: sub 30 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Ficat de curcan, cu ceapa si rosii, la tigaie:

Se curăță, se spală și se taie ceapa mărunt, iar roșia se spală, se curăță de coajă și de semințe, după care se taie cubulețe.

Se curăță usturoiul, se spală și se taie feliuțe subțiri.

Se fasonează ficatul, se spală și se scurge de apă.

Se toarnă uleiul în tigaie și când s-a încălzit, se pun bucățile de ficat, la foc mic, căte 2-3 minute pe fiecare parte.

Se adaugă ceapa și supa concentrată (eu am folosit apă), se acoperă tigaia cu un capac și se lasă la foc mediu timp de 4-5 minute.

Se adaugă roșiile și apoi usturoiul feliat, se acoperă din nou tigaia cu capacul și se mai lasă la foc mediu încă 4-5 minute.

Se condimentează cu: sare, piper și oregano, se amestecă ușor, în așa fel încât condimentele să se distribuie uniform, se acoperă din nou tigaia cu capacul și după încă 2-3 minute, se ia tigaia de pe foc.

Se servește cu cartofi fierți natur, cu mult sos scăzut, dulce și bun, de la ceapă și roșii.

Se presară pătrunjel tocat. 

TIPS-URI

1

Trebuie să folosiți o tigaie antiaderentă, pentru ca preparatul să nu se lipească de fundul vasului.

2

Pregătiți mai întâi ingredientele, înainte de a începe prepararea la cald.

3

Fierbeți ingredientele înăbușit, pentru că mâncarea va fi mai bună și se va prepara mai repede.

4

Puneți cartofii la fiert înainte de a începe prepararea legumelor. Astfel, ei vor fi gata odată cu ficatul cu sos.

Daca ti-a placut reteta noastra "Ficat de curcan, cu ceapa si rosii, la tigaie" nu uita sa-i faci un review.

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

laura_n

3385 puncte

Rocsi

2610 puncte

Constelatialeu

2522 puncte

Catalina L

1978 puncte

oanapl

1227 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!

Cum prepari acasă o rețetă delicioasă de Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!

citeste mai mult
Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
RETETA RECOMANDATA
Fasole boabe cu costita afumata si legume, la tigaie