Supa de cartofi, cu zdrente de oua

de RODIMUR in Supe, 20 Ian 2020 | 3701 vizualizari

 

A doua zi după întoarcerea de la un drum lung, încă obosiți, am simțit nevoia unei supe ușoare care să ne hidrateze și să ne refacă forțele. Am făcut destul de repede această supă de cartofi, cu zdrențe de ouă, ușoară și economică, aproape dietetică și atât de bună, încât câte o singură porție/persoană la dejun ni s-a părut prea puțin...
Din ingredientele de mai jos am făcut o oală de 4 litri de supă.

 

INGREDIENTE

  • 6 cartofi medii, roz
  • 3 morcovi
  • 2 pătrunjei
  • 1 țelină mică
  • 2 cepe galbene mici
  • 4 căței de usturoi
  • 2 roșii medii
  • sare
  • piper
  • 1 legătură de frunze de pătrunjel
  • 2 linguri de ulei de floarea soarelui
  • Pentru zdrențe:
  • 2 ouă
  • 1 lingură de făină albă
  • sare
  • piper
Portii: 8
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Supa de cartofi, cu zdrente de oua:

Se curăță rădăcinoasele (morcovii, pătrunjelul, țelina), se spală, se taie grosier și se pun la fiert, cu 3 litri de apă rece. Când se formează spumă, se culege și se aruncă. Se completează cu apă caldă, atunci când este cazul.

Între timp, se spală roșiile, se taie cubulețe și se lasă în așteptare.

Se aleg frunzele de pătrunjel, se spală, se zvântă și se toacă mărunt.

Se curăță cartofii, se spală și se taie în sferturi, de-a lungul.

Se curăță cepele și usturoiul și se spală.

Când rădăcinoasele sunt aproape fierte, se adaugă în oală: cartofii, cepele întregi și cățeii de usturoi.

După două-trei clocote se adaugă roșiile tăiate cubulețe și se mai lasă supa la fiert încă două clocote,

Între timp se pregătește compoziția pentru zdrențe: se mixează ouăle cu: sare, piper și o lingură încărcată de făină albă.

Se scot din supă cepele și cățeii de usturoi care au fiert și au dat gustul lor bun și apoi se toarnă în fir compoziția pentru zdrențele de ouă. Se adaugă două linguri de ulei de floarea soarelui, pentru ultimul clocot al supei.

Se mai lasă supa la fiert încă 2-3 minute, se condimentează cu sare și piper, se presară pătrunjelul tocat și se ia oala de pe foc. Se pune capacul pe oală și după 10 minute ”de odihnă”, supa se poate servi.

TIPS-URI

1

Folosiți cartofi roz care nu se sfărâmă la fiert.

2

La supe, legumele se fierb tăiate grosier, nu mărunt.

3

Lăsați ceapa și usturoiul întregi și după ce au fiert, scoateți-le din supă.

4

Roșiile și uleiul turnat la sfârșit sunt pentru un plus de savoare și pentru aspect.

5

Condimentați supa cu sare și piper și presărați pătrunjel tocat la sfârșitul preparării.

6

Înainte de a servi supa, lăsați-o ”să se odihnească” timp de 10 minute, cu capacul pus pe oală.

Daca ti-a placut reteta noastra "Supa de cartofi, cu zdrente de oua" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (20)

dantes 1

21.01.2020, 09:38

Foarte buna!

RODIMUR 1

21.01.2020, 10:14

Așa este, Dantes! Mulțumesc frumos pentru apreciere!

Anett 1

30.11.2021, 15:58

Super reteta!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Constelatialeu

4384 puncte

laura_n

2312 puncte

Rocsi

1691 puncte

bucatarasa

1554 puncte

Caty

1318 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită

 Am preparat o delicioasă rețetă de Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită.

citeste mai mult
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
RETETA RECOMANDATA
Supa de cartofi cu telemea si tarhon