Cornuri cu nucă și pastă de măceșe

de Panacris in Dulciuri, 20 Iun 2014 | 7468 vizualizari

 

În sfârșit le-a venit rândul, cornurilor Bratislava;) Le-am savurat la Andaoana, Diaconta, Cleme, Anca, Gaby, Tabita, Caroline, Sufletista, Laura, Rocsi și Corina;) Deja era prea ”indecent” să nu probez delicioasele astea, mai ales că Maricica a cam șomat zilele astea. Zis și făcut! Ajunsă acasă, după o zi de muncă agitată, un trafic infernal, mi-am aruncat ochii la ceasul din bucătărie, deci 18.30, pregătit pentru frământat cca. 10 minute, frământat și dospit 90 de minute, aranjat și copt încă 50 de minute, deci mă încadrez până la ora 22.00. Așa că m-am pus pe treabă. Vreau să spun că sunt o minunăție de cornuri :D. Întradevăr nu am respectat cu sfințenie rețeta, dospit la rece și mai ales treaba cu glazura, dar,oricum, cornurile se cer repetate! ;)

 

INGREDIENTE

  • Pentru aluat făină albă de grâu Băneasa 600 g.
  • ou de găină 1 bucată,
  • ou de rață 1 bucată,
  • unt 65% grăsime 100 g.,
  • margarină Rama 100 g.,
  • zahăr pudră 50 g.,
  • lapte grăsime 2% 200 ml.
  • drojdie uscată 2 linguri,
  • sare iodată 2 g.,
  • Pentru umplutură:
  • nucă măcinată cca. 200 g.,
  • cacao cca. 50 g,
  • zahăr brun cca. 50 g.,
  • pastă de măceșe cca. 100 g.,
  • ou de găină 1 bucată.
  • Pentru decor: Zahăr pudră 50 g.
Portii: 12
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Cornuri cu nucă și pastă de măceșe:

Laptele se pune într-un vas termorezistent, se adaugă untul și margarina tăiate cubulețe și se pune la topit, în cuptorul cu microunde cca. 90 de secunde. Cei care nu agreează microundele, pot topi laptele, untul și margarina într0u vas cu fund dublu pe aragaz.

În cuva mașinii de pâine se pun în ordinea următoare: laptele cu untul și margarina topite, ouăle, făina, sarea,  zahărul și drojidia. Se selectează programul de aluat, ce durează cca 90 de  minute.

Pentru umplutură, se amestecă nucile măcinate, pudra de cacao, zahărul și pasta de măceșe, până ce se omogenizează toate ingredientele.

După ce s-a terminat programul de frământare și dospire, aluatul se scoate pe o planșetă înfăinată, se împarte în 12 bucăți, care se întind circular, se umplu cu amestecul de mai sus, apoi se rulează și li se dă forma de cornuri. Cornurile obțintute se așează pe o tavă, tapetată cu foaie de pergament, se ung cu ou bătut, apoi se pun la copt, cca. 45 de minute la foc mediu ( primele 10 minute la 250 grade, apoi la 180 grade!). După ce trec testul scobitorii, se scot din cuptor, iar după ce sunt semirăcite se pudrează din belșug cu zahăr pudră. Spor și poftă bună!

Daca ti-a placut reteta noastra "Cornuri cu nucă și pastă de măceșe" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Constelatialeu

4384 puncte

laura_n

2312 puncte

Rocsi

1691 puncte

bucatarasa

1554 puncte

Caty

1318 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită

 Am preparat o delicioasă rețetă de Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită.

citeste mai mult
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
RETETA RECOMANDATA
Pozsonyi kifli - Cornuri Bratislava (reteta de la Bunica mea)