Mancare de mazare noua cu dovlecel si scarita afumata

de Merisor in Mancaruri de legume, 5 Iul 2017 | 5497 vizualizari

 

Ne place mâncarea de mazăre și o prepar destul de des, dar încerc de fiecare dată să aduc ceva nou la ea, fie prin modul de preparare, fie prin ingredientele care o compun.
De data aceasta, am introdus dovlecelul ca ingredient de îngroșare și a rezultat o gustoasă mâncare de mazăre cu dovlecel și costiță afumată.
Costița afumată a fost introdusă la cererea băieților mei, dacă o preparam pentru mine, ar fi fost simplă, fără carne, însă afumătura, chiar dacă nu e așa de sănătoasă, îmbunătățește maxim gustul mâncărurilor.
 

 

INGREDIENTE

  • 450 g mazăre congelată
  • 750 g costiță de porc afumată
  • 2 cepe galbene
  • 2 morcovi
  • 1 rădăcină pătrunjel
  • 1 rădăcină țelină mică
  • 1 dovlecel
  • 1 ardei roșu(gogoșar)
  • 200 g pastă de roșii
  • 120 ml ulei
  • apă cât să acopere toate ingredientele
  • sare
  • piper
  • cimbru
  • oregano
  • 2-3 foi de dafin
  • 2-3 căței de usturoi
  • 1/2 legătură mărar
  • 1 legătură pătrunjel
Portii: 8
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Mancare de mazare noua cu dovlecel si scarita afumata:

Spălăm costița afumată în apă călduță, o porționăm și o prăjim în ulei încins, întorcând bucățile de pe o parte pe cealaltă, până se rumenesc frumos, apoi o transferăm în alt vas.

Scurgem uleiul în care s-a preparat costița printr-o sită și preparăm în el ceapa tocată solzișori, morcovii, rădăcina de pătrunjel și țelina, curățate și tocate în cubulețe.

Adăugăm și o ceașcă de apă să nu prăjim legumele și le lăsăm pe foc până se pătrund, apoi adăugăm peste ele mazărea congelată și completăm cu apă caldă, până sunt toate ingredientele acoperite.

Acoperim vasul și lăsăm mâncarea să fiarbă la foc mediu, aproximativ 30 de minute sau în funcție de cât de rapid se pătrunde mazărea.

Adăugăm apoi dovlecelul curățat și dat pe răzătoare, iar peste aproximativ 10 minute, adăugăm pasta de roșii.

Mai lăsăm mâncarea pe foc 10-15 minute, timp în care adăugăm  condimentele, costița afumată și potrivim gustul cu sare.

Ardeiul tocat în cubulețe îl adăugăm tot în acest ultim interval, pentru a se păstra mai crocant în mâncare, cel puțin așa îl prefer eu.

De asemeni mai adăugăm mărarul tocat, usturoiul răzuit, iar pătrunjelul îl adăugăm după stingerea focului.

Această mâncarea de mazăre cu dovlecel și costiță afumată, este  ușor dulceagă și ușor picantă, cu gusst bun, de afumătură de la costița de porc și o servim alături de murături.

Băieții mei o servesc și cu brânză telemea sărată. :)

 

Daca ti-a placut reteta noastra "Mancare de mazare noua cu dovlecel si scarita afumata" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (20)

Catalina L 1

14.07.2017, 16:14

ce colorata, buna si frumoasa

Rahela Velicu 1

17.07.2017, 11:17

ce pofta!

Ancutsa 1

26.07.2017, 20:12

Ce bun, ador mazarea, iar cu scarita afumata, immm!!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Constelatialeu

4384 puncte

laura_n

2312 puncte

Rocsi

1691 puncte

bucatarasa

1554 puncte

Caty

1318 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!

Cum prepari acasă o rețetă delicioasă de Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!

citeste mai mult
Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
RETETA RECOMANDATA
Mancare ardeleneasca de mazare cu smantana